GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

DIN BULEVARD ÎN PIAŢA TEATRULUI ■ 151într’atât pe fostul ei bărbat, încât nu a avut tăria să‐l părăsească cu totul şise mută alături de dânsul, în căscioara din curtea hotelului Oteteleşeanu. Înfiecare zi dela Dumnezeu venea să‐l vază, vedea de casa lui, de lucrurile lui, şiîl îngrijea dacă era bolnav. Şi nu mai era nimic ciudat, în această purtare a ei,căci Safta şi cu Elena se împăcaseră în faţa Icoanei Maicii Preciste, la Sărindar,şi atunci au trăit în prietenie, şi întru dragostea lor pentru acelaşi bărbat.Iar Iancu şi Elena au dus un traiu de pildă, fiind timp de treizeci de anigazdele cele mai primitoare şi făcând din casa lor locul de întâlnire cel maiales din Bucureşti şi din toată ţara.Nu erai din „lumea bună” dacă nu fuseseşi primit la dânsa, dar, oricine veifi fost, odată primit în saloanele Oteteleşanu, făceai parte din acea „societate”care, timp de un sfert de veac, şi‐a avut cronicarul ei, pe Claymoor.„Délicieuse réception chez M. et M‐me Oteteleşanu. Toute la fleurdes pois de Bucarest se pressait dans ces merveilleux salons. Au milieu deshabits noirs de jolies toilettes, beaucoup de fleurs et de grâces, et l’escadronvolant des mondaines au complet, arme de pied en cap. Ce sont les dernièresescarmouches qui sont quelquefois les plus dangereuses”...Să fim indulgenţi cu Claymoor. Răsfoindu‐i carnetele îngălbenite, citeşticâteva nume, o dată, şi eşti prins deodată în vârtejul anilor trecuţi, te vezi însaloane vaste, sub policandre cu treizeci de lumânări; mese de mahon 1589 cualbumuri de autografe şi fotografii în rame filigranate adună în cerc în jurul lorfotolii de aubusson 1590 şi scaune aurite; la uşile cu două canate 1591 şi la ferestreatârnă de galerii masive perdele cu ciucuri, în falduri suprapuse de catifea şide mătase cu flori, în straniu amestec de culori, cafeniu cu verde, stacojiu cualbastru, înalte lămpi cu gaz, pe picior de onix 1592 , răspândesc o lumină galbenăde sub abajurul încreţit şi dantelat ca o fustă de pe vremea aceea; sobe mari deteracotă albă împrăştie plăcuta căldură a lemnelor uscate, palmieri în vase dearamă se prăfuesc prin colţuri sub privirea nostalgică a harapului 1593 de bronz cutava întinsă, şi în oglinzi cu rama poleită, se oglindesc domni cu barbă şi mustăţişi doamne cu malakofuri 1594 care, când se mişcă, foşnesc ca frunza moartă.Şi Iancu Oteteleşanu primeşte, zâmbitor, pe pragul uşei, coana Lina 1595 ,întinsă pe canapeaua salonaşului galben, întinde mosafirilor mâna pentrusărut, şi nelipsitul Wiest 1596 îşi acordă vioara în salonul cel mare. Perechi,perechi, se avântă în „pasul patinorilor”, „lanciers”‐uri, cadriluri şi valţuri;dacă e iarnă, unele se ascund după fichuşii şi portocalii din seră, iar în serilecalde de iunie, mai coboară câteva trepte şi merg să se piarză sub bătrâniicopaci din parc, care uneori îşi mai scutură în adierea vântului cuvintele dedragoste rămase prinse de frunzele lor.Pentru ultima oară răsună vioara lui Wiest la balul dat în Dumineca„lăsatului de sec”, la 9 martie 1876. Se dansase şaisprezece ore în şir, dela optseara până a doua zi, la amiază...