GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

156 ■ PODUL MOGOŞOAIEI – POVESTEA UNEI STRĂZILa sfârşitul războiului, trupa lui Grigoriu se destrămase. Grădina a maitrăit câţiva ani, în părăsire şi pustietate. Apoi, în 1930 îmi pare, bătrâniicopaci ai Elenei şi Iancului Oteteleşanu au fost tăiaţi. Pe locul lor a venit să seaşeze un restaurant unguresc, deschis ziua şi noaptea, şi unde se făceau bătăi.Iar în partea încă neclădită a parcului se deschide iarna o „patinoară”.TEATRUL NAŢIONALAcu două veacuri, pe locul Teatrului Naţional era un han 1650 , de bunăseamă la fel cu cele pomenite aci de mai multe ori. Era şi metoh al EpiscopieiBuzăului 1651 şi în încăperile lui trăgeau, când veneau în Bucureşti, ungurii şinemţii.În 1794 mitropolitul Filaret 1652 , fost episcop al Buzăului, răposând întruDomnul, afieroseşte 1653 hanul Sfintei Mitropolii, lăsând însă cu limbă demoarte că „de se va întâmpla la vreo vreme primejdie de boala ciumei 1654 ,venitul acestui han să se dea la spitalele unde se vor afla bolnavii ciumaţi, casă fie bolnavilor de hrană, de lemne de foc, de săpun, de lumânări şi de altăcăutare” 1655 .În 1813 hanul mai era în fiinţă, deoarece vedem că printr’o anafora din12 august Radu Golescu 1656 , Barbu Văcărescu 1657 , Grigore Băleanu 1658 şi bivpostelnicul Suţu 1659 arătă lui Vodă Caragea 1660 că „acum întâmplându‐se afi acest fel de primejdioasă vreme de boala ciumei, să binevoieşti Măria Tade a se da luminata poruncă către Prea Sfinţia Sa Părintele Mitropolit 1661 cavenitul numitului han să se dea la casa Lazareturilor 1662 , spre a se cheltui lacurgătoarele neapăratele trebuinţe ale bolnavilor din spital”.Când, şi cum se irosi hanul, cred că azi nu mai ştie nimeni; PantaziGhica 1663 scrie însă că, pe la 1830, era pe locul Teatrului Naţional o băltoacămare verde‐neagră în care orăcăiau broaştele, pe când raţele se bălăceau înşanţurile largi de‐a‐lungul Podului… 1664 .Acest loc fu cel ales de comisiunea 1665 instituită de Vodă Bibescu 1666pentru clădirea unei săli de teatru, şi care „urma să facă toate pregătirile ca laviitoarea primăvară (1844) să poată începe lucrările”.Dar lucrările, încredinţate arhitectului vienez Heft 1667 , nu începură decâtîn 1846, şi zidurile de abia ieşiseră din pământ când izbucni revoluţia din1848. Lucrul nu fu reluat decât după doi ani, teatrul este gata în 1852, şila 31 decemvrie al acestui an fu inaugurat printr’o reprezentaţie în folosulsăracilor.