GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

130 ■ PODUL MOGOŞOAIEI – POVESTEA UNEI STRĂZIAtunci, în grabă, Vodă, mai căftăni paisprezece boieri dintre prietenii lui,numi caimacam pe Mitropolit, puse pe frate‐său Alecu, marele spătar, să tragăunui arnăut, care se sfădise cu un negustor străin, o bătaie atât de cumplităîncât bietul arnăut muri pe loc şi, la 2 după masă, întovărăşit de vreo 150 dearnăuţi călări şi de vânătorii călări ai lui Costache Cornescu 1359 şi ai lui AlecuFilipescu de la Drajna, luă drumul pribegiei.Dar, în drum, se opri la mănăstirea Târgşor 1360 lângă Câmpina de unde,refuzându‐i‐se, se vede, paşaportul cerut ruşilor, se înapoie peste o lună înBucureşti, de data aceasta cu o escortă de cazaci.După câteva zile, petrecute în palatul său dela Colentina 1361 , Domnulmazil se aşeză iarăşi în casele sale din Podul Mogoşoaei, în mijlocul nepăsăriiobşteşti.În curând, fiul său al doilea, beizadea Iorgu, murea de ciumă, la vârsta de23 de ani.Pe bietul om amărît şi singuratic îl mai necăjiră încă odată treburileStatului. Kiseleff venea deseori la dânsul să discute câte un articol alRegulamentului Organic 1362 . Generalul Mavros 1363 , şeful carantinelor şicumnat cu Vodă, făcea pe tălmaciul, deoarece fostul Domnitor nu ştia niciruseşte, nici franţuzeşte bine. Şi se spune că odată, după lungi şi zadarnicediscuţiuni, în care Kiseleff se arătă neînduplecat, Vodă Ghica se sculă de pescaun, începu să se plimbe supărat de colo până colo, şi izbucnind, spuse luiMavros: „Fă‐l să înţeleagă, cumnate, să nu mă mai necăjească, că e mult de lamine până la el, fiindcă el este sluga împăratului, iar eu sunt iucituiulun 1364paşă şi fost Domn al ţării mele”. Se spune că, în ziua aceea cel puţin, Kiseleffzâmbi, şi cedă.În curând, fostul Domn îşi mântui vieaţa, dându‐şi sufletul la 16noembrie 1834. Cei ce‐l huliseră pe când trăia îi plângeau acuma moartea; şiPapazoglu scrie: „Timpul acestei domnii se numeşte până azi de toţi româniidomnia de aur, domnia de fericire; atunci s’a păzit dreptatea, liniştea şi pacea,căci a ştiut bătrânul Domn a fi bun părinte către toată lumea. Nu dojenea cuasprime, nu osândea pe nimeni până ce însuşi nu se încredinţa...”Casele răposatului Domn rămaseră în stăpânirea Ghiculeştilor până pe la1860, când fură cumpărate de Nicolae Lahovary 1365 , tatăl lui Alexandru 1366 ,Iacob 1367 , Ion 1368 şi Emil 1369 şi de atunci locurile n’au mai ieşit din neamulLahovăreştilor.Pe la 1880 s’a aşezat, în casele restaurate, clubul Tinerimei 1370 , întemeiatîn 1877 şi acu doi ani s’a mutat şi clubul. Azi, casa este goală şi mi s’a spuscă aşteaptă să se mute întrânsa vreo administraţie. Dar frumoasele coloanede porfir roşu, pomenite de Alexandrina Ghica, se mai văd şi azi, încinse cuun brâu de bronz. Ele susţin sala de jos a vechiului palat, de unde se ridicătreptele de marmoră pe care le‐au urcat atâtea generaţii, de la Vodă Ghica şi