GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

80 ■ PODUL MOGOŞOAIEI – POVESTEA UNEI STRĂZIlemn, o zidiseră prin mijlocul veacului al XVII‐lea argintarii, sau zlătarii cumli se zicea pe atunci, care locuiau prin vecinătate.A doua oară, mai mare şi din piatră, a făcut‐o în 1715 Mihai SpătarulCantacuzino 787 , al patrulea fiu al Mariei Postelnicese. Dar argintarii ajunşibancheri au locuit ca şi mai înainte în încăperile ce înconjurau biserica; căciZlătarii aveau han mare de jur împrejur, ca cele 9 mănăstiri domneşti şi cacele 9 mănăstiri mari, şi un mic paraclis, cu hramul Sf‐tului Andrei, undeveneau să se închine ruşii din Bucureşti, în vremuri de restrişte 788 .„Mănăstirile sunt înconjurate de ziduri înalte şi tari”, scrie Kreuchely 789pe la 1820 „şi erau, pe vremuri, tot atâtea cetăţi. Dar clădirile lăuntrice aleacestor mănăstiri n’au nimica plăcut: sunt adunături hâde de încăperi prostîmpărţite, la care nu ajungi decât prin foarte proaste scări de lemn, ceea ceeste o plăcere la caz de foc; de şoproane, de magazii; totul închiriat la cinebinevoieşte să le plătească, astfel că se văd familiile cele mai cinstite locuindlângă vreo desfrânată sau vreo femeie publică, ceea ce bineînţeles pentru sfinţiipărinţi e tot atât de comod cât şi aducător de câştig”...Hanul Zlătarilor 790 se deosebea însă, precum am văzut, de toate celelalteprin calitatea embaticarilor 791 săi; astfel găsim în zidurile lui, pe la sfârşitulveacului al XVIII‐lea, bancherii cei vestiţi, moştenitorii vechilor argintari, şipe cel mai vestit dintrînşii, care printr’un joc al soartei era s’ajungă pentrucâteva săptămâni stăpânul atotputernic al Bucureştiului 792 pe DumitracheTurnavitul 793 .De unde venea nu se ştie, şi nici dacă era sau nu rudă cu Alexandru şiPantazi Turnavitul 794 , care fuseseră amândoi dascăli la şcoala domnească de laSf. Sava, pe la 1750.Vorba este că, cum ajunse Vodă Mavrogheny 795 , această „poznă a firii”cum spune Fotino, îl găsim pe Turnavitu făcând parte din droaia aceea deaventurieri, de disperaţi, veniţi în ţară după o cât mai grabnică pricopseală,care înconjura pe Vodă, Dintre aceşti stranii favoriţi cei mai cu trecere erauIoniţă Papuc 796 , despre care nu ştim mare lucru. Doctorul Perdicaru 797 , pecare l‐am văzut mai târziu recitând poezii în casele lui Enăchiţă Văcărescu,ostroveanul Sava, cum se numea pe atunci viitorul Bimbaşa a cărei moarte ampovestit‐o, în sfârşit Turnavitu. În curând însă acesta mai şiret, mai deştept,mai viclean, îi întrece pe toţi în graţiile năbădăiosului domnitor. Toate poftelei le făcea, toate născocirile i le găsea uşor de împlinit, şi de‐i venea în gând luiMavrogheni o năzdrăvănie mai neînsemnată, Turnavitu îl împingea s’o facă şimai cu moţ. Nu fu dânsul acela care, împins de refugiaţii francezi şi de greciicare de atunci visau eteria, îi pusese în cap lui Mavrogheny să se proclameîmpărat al Bizanţului şi să aşeze iarăşi crucea pe cupola Sfintei Sofia? 798Ce straniu a fost acest sfârşit de veac, în Bucureşti!Ideile revoluţiei franceze, înţelese sau nu, încălzeau minţile până la