GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

DIN BULEVARD ÎN PIAŢA TEATRULUI ■ 147steagurile fâlfâiau în vânt, tablouri cu vederi din ţară erau atârnate de ulucişi, înainte de începutul curselor militare, sosi călare Vodă Carol, urmat degeneralul Florescu 1549 , organizatorul lor.Istoria a reţinut numele câştigătorului primei curse româneşti: sergentulmajor Petre Marin, din Roşiori 1550 .Visul lui Marsillac de a vedea înfiinţându‐se, în Bucureşti, curse„adevărate”, trebuia să se înfăptuiască câţiva ani mai târziu, în 1875, odată cuînfiinţarea Jokey Clubului 1551 .Pe la 1890, biserica fiind stricată bine se nărue; la o restaurare nu se gândeanimeni şi, în 1896, Nicu Filipescu 1552 fiind primar, se hotărî dărâmarea.Colonelul Popescu‐Lumină spunea că mulţi bătrâni, auzind că se dărîmăSărindarul, veneau să se roage să li se dea şi lor o cărămidă, să o ducă acasădrept amintire şi pavăză împotriva relelor.Iar icoana făcătoare de minuni, de argint poleită cu aur, şi care avea la ceidoi umeri ai Maicei Preciste două stele împodobite cu diamante mari, nu seştie ce s’a făcut.Papazoglu însă ştia, şi scria că încă cu mulţi ani înainte, şi anume lasecularizarea mănăstirilor 1553 , „egumenul grec al bisericei a furat icoana şi atrimis‐o la Patriarhia lui la Ţarigrad. Se zice că icoana preţuia cinci mii degalbeni, ce în acea vreme era o mare avere!”Pe locul Sărindarului s’a ridicat, în 1896, cu prilejul vizitei împăratuluiFranz‐Josef 1554 , o fântână monumentală, din material uşor, care a ţinut câtevaluni. Apoi, locul a fost cedat Ministerului de Războiu, care a ridicat pe elactualul Cerc Militar.Până mai dăunăzi, nimic nu mai amintea, aci, vechea biserică a lui MateiBasarab, nici măcar strada 1555 deschisă pe locurile din preajma ei, care a fostbotezată Constantin Mille, după întemeietorul ,.Adevărului”. Azi, din fericire,vechiul nume i‐a fost redat, dar pentru bucureşteanul de azi, „Sărindar” numai înseamnă biserică, ci centrul gazetăriei 1556 .Azi, în Sărindar, în fiece clipă telegraful, telefonul, aduc redacţiilor ştiridin lumea noastră frământată şi trudită. Valuri albe de hârtie vin, unul dupăaltul, să se aştaerne sub rotative, maşinile se învârtesc cu zumzet de albine,pe stradă, camioane grele descarcă suluri de hârtie şi ţigănuşii aşteaptă să iasă„speciala”, cu cerneala încă umedă. Cincizeci de mii de ziare ies zilnic dinSărindar, zece vagoane de hârtie se consumă în 24 de ore, paginile imprimateîntr’o singură zi, puse cap în cap, ar acoperi un drum lung cât Dunărea...Sunt azi 114 ani 1557 de când, într’o zi de Martie 1829, Ion Eliade 1558scotea, pe un teasc de lemn, la tipografia Mitropoliei, „Curierul Românesc” 1559 ,primul ziar bucureştean.Şi fiindcă cititori cu numărul nu s’ar fi găsit pe atunci – chioşcul 1560 ,chioşcarul şi „vânzătorul” n’au ieşit la iveală decât mult mai târziu – a trebuit