GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

60 ■ PODUL MOGOŞOAIEI – POVESTEA UNEI STRĂZInou, în ţară; lucrează la pravila lui Ipsilante 515 , îi redactează singur frumoasapredoslovie 516 „că printr’însa, povăţuindu‐se cei ce se vor afla judecând drept,să facă hotărîrile judecăţilor şi toţi cei năpăstuiţi să‐şi afle dreptatea lor lalimanul bunelor pravili şi să se arate biruitoarea dreptate”.În 1781, fiii domnitorului trec tainic în Ardeal, împinşi de cine ştie ce dorde ducă. Enăchiţă fuge după dânşii, ca să‐i aducă înapoi în ţară. Dă de fugiţiîn lazaretul Timişului 517 , încearcă să‐i înduplece să se înapoieze, de geaba.Fuge după ei la Braşov; coconii 518 nu vor să ştie de nimic; merge la Sibiu, săceară ajutorul lui Bruckenthal 519 , în zadar, coconii vor să rămâie unde sânt.Atunci Enăchiţă pleacă la Viena, să se plângă Împăratului 520 .Cetatea cezaro‐crăiască 521 răsună încă de sărbătorile date pentruŢareviciul 522 Pavel 523 , moştenitorul tronului rusesc, dar boierul nostru nu selasă intimidat; merge de‐a‐dreptul la Kaunitz 524 , atotputernicul Cancelar 525să‐i ceară o audienţă la Împărat. Audienţa e acordată pentru a doua zi, şi searaEnache e poftit la balul Ambasadorului Spaniei.În costumul lui oriental, Văcărescu e sensaţia serii. Kaunitz îi laudăblana de samur, iar nobilele doamne îl descing la brâu, ca să‐i vază şalul. Însfârşit ziua audienţei: „A doua zi la zece ceasuri am mers la curte” scrie elmai târziu, „şi intrând în curtea cea dintâi cu careta, m’am dat jos la scarăşi m’am suit într’un foişor cu stâlpii de marmoră ce ţin în spinare lei. Amtrecut într’o sală, unde am găsit unu din gardia corpului cea nemţească, carem’a şi întrebat de sunt eu boierul din Valahia; rămâindu‐mi slugile aci, ammai mers două sale, până la uşa divanului împărătesc 526 de acolo, găsindtrei guardii din somotofilaci 527 (gardes du corps), un neamţ, un ungurşi un leah, a căzut 528 neamţul înaintea mea şi am trecut prin divanul ce senumeşte sala de audienţă. Aceasta are un taht 529 cu baldachin 530 tot de aurlucrat, perdeaua ce se spânzură de baldachin şi cloşurile sunt tot de sârmă şicu mărgăritar frumos... dintr’aceia am intrat într’o cameră mare unde păzeala uşa cabinetului Chezarului un de jour‐şambelan 531 cu cheie, care acesta eraşi gheneral, ne‐au primit cu cinste şi ne‐au poftit cu ceremonie să aşteptămpuţintel până va da de veste împăratului şi mergând, se întoarse în grabă şine spuse: „Acum iese!” N’apucă să sfârşească vorba şi se sună un clopoţel şide îndată se repezi şi şambelanul şi trase dela perdea un cloş de fir, şi se ridicăperdeaua şi‐mi făcu semn să intru în casă. Întrând la uşă văzui pe Chezarulîn mijlocul casei, fără de capelă, în picioare, şi de loc călcând doi paşi, amîngenunchiat turceşte şi puindu‐mi capul în pământ 532 ; vrând să‐l aridicm’am pomenit cu mâna Chezarului în cap, zicându‐mi că nu face trebuinţăde această ceremonie, şi să mă aridic...”Într’o lungă convorbire, dibace şi demnă, Enăchiţă dobândeşte cuvântulîmpăratului că fiii lui Vodă vor fi readuşi în ţară.Mulţumit, boierul se înapoiază în Bucureşti. Vede de treburile spătăriei 533