GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

NAŞTEREA ŞI COPILĂRIA ■ 39Până la 1832 poliţia n’a avut organizare propriu zisă. E drept că „Aga” eraînsărcinat cu menţinerea ordinei prin mijlocirea câtorva paznici şi răspântiaşi,dar îndeletnicirea acestora era mai cu seamă de a respinge, cu lovituri debiciu, căruţele ţăranilor care stau în drumul butcilor boiereşti, şi de a aresta,dacă puteau, pe răufăcători. Regulamentul Organic 201 aduse prima organizaremai temeinică; 202 iar după 1848 Aga luă numele de Prefect de Poliţie –Costache Rosetti 203 fu cel dintâiu – şi tot atunci luă fiinţă un Comisariat cuun comisar 204 şi un director, şi un Subcomisariat cu un subcomisar şi doi„epistaţi” 205 .Prima pază de noapte mai serioasă este pusă la cale de abia în 1871,adică în acelaşi timp cu luminatul cu „gaz”. În fiecare seară, scrie Ulysse deMarsillac 206 , la ora 8, în sunet de „tobe şi de goarne, pleca dela Episcopie 207 înjosul Podului Mogoşoaei paza de noapte, sub comanda unui caporal francez.După ce sună stingerea la Podul Gârlei 208 , se răspândesc la posturile lorpaznici care poartă chipiu franţuzesc, şubă rusească, şi o halebardă 209 , ca înevul mediu”.,,Şi aceasta era un mare progres căci până atunci erau doar, la rarerăspântii, câte o gheretă de scânduri putrede, în fundul cărora se adăposteaufantome palide, şi uneori bete, acoperite cu sdrenţe, şi cu o bâtă în mână.Din când în când stafiile se trezeau, strigau lung „– ascultaaţi – cineei”, iartrecătorul răspundea: „om bun”, iar dacă era grăbit sau vrea să ,,petreacă”,dădea cu piciorul în biata fiinţă, care se pitea umilă în fundul cuştei”.Pe uliţele acestea, în deobşte lume puţină. Mult timp au fost străzileBucureştilor aproape pustii, în afară de cele din apropierea Curţii Domneşti,a Agiei, sau a pieţei, în timpul târgului. Lumea de jos, şi de pe jos, n’aveanici gânduri, nici locuri de plimbare; îşi vedea ziua de treburi, şi seara, cumse întuneca, se întorcea acasă. Iar în trăsură, până pe la sfârşitul veacului alXVIII‐lea nu ieşea decât Vodă, agenţii străini şi boieroaicele, când mergeau laHerăstrău 210 sau când îşi făceau „vizite” (de unde şi numele de vizitiu, ce s’aînceput a se da pe atunci „bicigaşilor”). Boieroaicele ieşeau în trăsură cu 2 cai,căci numai Vodă înhăma 4, şi 6 la zile mari.Boierii, însă, obişnuiau încă să iasă călare. Dacă erau întotdeauna foartearătoşi boierii noştri în cavalcadele lor, este o altă întrebare, de acea mai binelas să vorbească vechea noastră cunoştinţă, acritul şi bârfitorul Sulzer, care atrăit cu dânşii:„Boierii merg călare”, scrie el, „înconjuraţi de o droaie de slugi carealeargă pe jos, şi aceasta când se duc la Divan, când întovărăşesc pe Vodă lavreun alai sau chiar când merg dela o casă la alta, căci n’ar face drumul pe josnici de ar fi timpul cât mai frumos, şi strada cât mai uscată, iar casa unde seduc vecină cu casa lor, sau numai peste drum.„Boierul, când descalecă, una din slugi îi trage cişmele roşii, care sunt