GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

36 ■ PODUL MOGOŞOAIEI – POVESTEA UNEI STRĂZImai rău încă era de nenorocitul de pedestraş, căci se întâmpla adesea ca, subpovara echipajelor în goana mare, o bârnă putredă sau rău prinsă să se lasedeodată în jos, înnecând pe bietul trecător în praf sau scăldându‐l în noroiu,după anotimp...„Şi chiar nu este rar, – scria Royer în 1830 – să vezi cum aceste scânduri,prost legate între altele, aruncă pe trecători sus în aer şi, căzând iar jos, îistropesc cu o ploaie de noroi negricios şi mirositor”.De buna întocmire a podului vedeau „podinarii”, slujbaşi de seamă care,în lungi haine galbene, şi cu toporul în mână, îşi aveau locul în alaiuriledomneşti, mergând înaintea tulumbagiilor 147 . Dânşii aveau în atribuţiunilelor supravegherea podului, înlocuind la nevoie câte o bârnă, spre mareabucurie a copiilor mahalalei care, seara, se jucau „de‐a focul”, cu putregaiulfosforescent al podinelor.Sub Vodă Grigore Ghica 148 , se fac primele încercări de pavaj. În 1827,Vornicia 149 încheie un contract, cu un inginer Hartl 150 , pentru „facereacaldarâmului între Curtea Arsă 151 şi Podul Gârlei” 152 . În 1833, PodulMogoşoaei este pavat cu piatră rotundă până în faţa caselor Grădişteanului 153 .Cum o fi fost făcută lucrarea, ghicim dintr’o poezie publicată în „Misterelemahalalelor” ale lui Orăşanu 154 , în 1858.Podul nostru cel de falăDe minune nivelatCel d’intâi în CapitalăCe „se zice” că‐i pavat.Pod de bunuri şi de răuri,Dintre toate cel mai mare,Câte pietre, atâtea gloduri.De‐am avea măcar trotoare!Acest strigăt este ascultat în 1871 de abia, când găsim primul contract alprimăriei cu d‐l Jean Marie (Société de basalte artificiel) 155 pentru construireade trotoare. Ce‐or fi fost şi contractele astea, ştie Dumnezeu. FrédéricDamé 156 scrie însă undeva că, în 1874, deşi locuia deasupra actualei săliMozart trebuia, în serile de ploaie, să ia o birjă 157 ca să ajungă peste drum. laTeatrul Naţional 158 , căci altfel risca să se înnece în gropile din Piaţa Teatrului!Vorba e însă că, încetul cu încetul, au dispărut podinele de pe uliţeleBucureştiului.Mi s’a spus că din bârnele podului din faţa Palatului Domnesc, bârnegroase, din stejar tare ca piatra, s’ar fi făcut dulapurile de cărţi 159 ce stau astăziîn biblioteca M.S. Regelui. Îmi place gândul că şi‐au luat odihna de veci,în casa Domnitorului Ţării, bătrânele şi obositele scânduri pe care au păşit,decenii de‐a‐rândul, generaţiile care au făcut ţara aşa cum este...