GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

42 ■ PODUL MOGOŞOAIEI – POVESTEA UNEI STRĂZIstrajă a oraşului era câte o cruce ca să poată creştinul, care pornea sau venea dela drum, să se închine şi să zică: „Doamne ajută”.Era o vieaţă tihnită cu obiceiuri moştenite toate dela părinţi, cu ritmulzilei şi al anului hotărît dinainte, cu petreceri puţine, cu necazuri îndurate curăbdare, cu datinele aşezate odată pentru totdeauna. Pe atunci nu se spunea „emoda” ci „aşa făceau bătrânii”.Începea anul. Prin curţile troienite urează colindători, flăcăii cupluguşorul trosnesc din bice, urlă buhaiul 231 , joacă vasilca 232 şi brezaia 233 .Când se înnoptează, o ceată ciudată înaintează, purtând un chivot 234 luminat,în jurul căruia sclipeşte poleiala, şi arme, şi podoabe. Pe uşă intră Irod 235 cuvicleimul: 236 „Cum să zicem, boierule, cu perdea, sau fără?” 237Vine Boboteaza 238 . Pe malul Dâmboviţei se adună, la locul sfeştaniei 239 ,toate icoanele făcătoare de minuni de prin bisericile oraşului. După aruncareaCrucii 240 , Arhimandritul 241 stropeşte cu apă sfinţită toţi caii domneştiadunaţi acolo, cu valtrapuri 242 noi. Drept credincioşii iau cu dânşii sticluţecu aghiazmă, „aghiazma mare”, ca să fie în casă la caz de boală, pentru sleitulpuţurilor 243 sau pentru curăţitul vreunui vas spurcat, Doamne fereşte. Preoţiimerg în oraş cu botezul şi duc pe lângă căldăduşă şi un vas mai micuţ, cuţâţâna subţire, buhurdarul 244 , plin cu apă de trandafiri, cu care stropesc pe ceibotezaţi.La zi’ntâi de Martie: mărţişorul. Apoi sărbătoarea sărbătorilor: Paştile!Marţea din săptămâna mare se lucra puţin, miercurea mai de loc, joi oameniise spovedesc, iar la cele 12 evanghelii fetele merg cu un şiret de ibrişim, lacare fac un nod, după fiecare evanghelie 245 , e leac pentru toate boalele. ÎnVinerea Mare, se duc toţi să aprindă candelă la cimitir şi să ia aghiazmă la unadin bisericile cu hramul Izvorul Tămăduirii, la Fântâna lui Mavrogheni 246 ,în Izvor sau în Dudeşti. Sâmbăta se grijesc, şi noaptea stau până târziu şiascultă sfânta slujbă, apoi se întorc acasă, cu lumânarea aprinsă, fac cu flacăraei cruci în faţa icoanelor şi la toate colţurile casei şi, apoi, o sting în faţa MaiciiPrecistei, ca s’o aprinză iar la primejdie de foc sau de trăznet. Pe urmă seaşează oamenii la ouă roşii şi ciorbă de puiu cu fidea, urîndu‐şi „Hristos aînviat”!Din ziua de Paşti până după Moşi 247 joacă geamala 248 : o momâie defemeie, înaltă cât casa, cu două feţe făcute din oglinzi, cu trupul gros cât butia,întins pe cercuri. Cămaşa îi era albă, faţă roşie, şi avea mâini împreunate pepiept şi în faţă şi în spate, iar cele din faţă ţineau şi un buchet. Într’ânsa eraascuns un om care o ţinea de belciuge şi o făcea să joace, domol, prin curţileoamenilor. Jocul ei a încetat odată cu înfiinţarea regulamentului organic; şie păcat. La 1 Mai, în dumbrava Bănesei 249 se sărbătorea sosirea Primăverii,în oftatul lăutarilor, în cântecul cucului şi al ciocârliei, iar de Sf. Constantinşi Elena 250 , când se cinstea hramul Ţării româneşti, al cărui chip era brodat