GHEORGHE CRUTZESCU Podul Mogoşoaei – Povestea unei străzi

406 ■ GHEORGHE CRUTZESCUromânilor Corpurile legiuitoare, în 1866, au adoptat împământenirea sa ca cetăţeanal României, iar forul Academiei Române la 15/27 septembrie 1869 l‐a ales membrude onoare.1168Vivandieră – femeie autorizată să însoţească armatele pentru a vindeostaşilor alimente şi alte articole de consum. În momente dramatice, după bătălii,contribuiau şi la salvări de vieţi, ajutând personalul de specialitate. Dobândindexperienţă deveneau ajutoare de nădejde a celor care asigurau asistenţa sanitară.1169Fraţii Capşa – extinzându‐şi activitatea pe Podul Mogoşoaei, au cumpăratacest local, pe parcursul următorilor ani dându‐i funcţionalităţile care, prin calitateaserviciilor prestate au impus firma în atenţia tuturor, ajungând să fie chiar furnizoriai Curţii Regale prin asigurarea unor servicii ireproşabile ca meniuri, servire, prestaţieprotocolară.Vezi notele: 75, 837, 863, 1041, 1139, 1170, 1171, 1181, 1192, 1220, 1225,1419, 1427.1170Buricul ţării şi cronica ei vie – plastica formulă relevând rolul avut deatmosfera de la „Capşa” unde multe se anticipau, se dirijau şi apoi se comentau înample analize pro şi contra.1171Autorul se referă la istoria orală pe care generaţia sa o poseda ca un nepreţuitpatrimoniu, cu infinite şi pertinente amănunte. Au trebuit să treacă decenii bunepentru ca un valoros istoric să procedeze ani buni la studierea surselor documentare,depistarea ultimilor cunoscători a ceea ce a însemnat „Capşa” pentru a elabora studiişi o lucrare monografică de anvergură cu care a şi susţinut doctoratul în istorie şipe care a publicat‐o în anul 2000, completând ulterior, după un deceniu, surselede informare. Iată o concludentă succesiune: Maria‐Magdalena IONIŢĂ, Epocade înflorire a Casei Capşa, Fundaţia culturală D`ale Bucureştilor ‐ Fundaţia pentrudezvoltarea societăţii civile, Bucureşti, 1997, 69 p. text şi imagini; Maria IONIŢĂ,Activitatea Societăţii Anonime „Capşa”, văzută prin prisma unor documente de arhivăîn: „Anuar al Arhivelor Municipiului Bucureşti”, vol. II, Editura Ministerului deInterne, Bucureşti, 1998, 204 p, la p. 186‐192; Maria‐Magdalena IONIŢĂ, Casa şifamilia Capşa în România modernă 1852‐1950, Editura Publimpres, Bucureşti, 2000,228 p. + 1 pl. arbore genealogic + pl, ilustraţii; Maria‐Magdalena IONIŢĂ, Casaşi familia Capşa în România modernă 1852‐1950, Editura Oscar Print, Bucureşti,2010, 288 p. text+ ilustraţii + 1 pl. arbore genealogic.1172Cojocar [de] subţire – era meşteşugarul care realiza lucrări fine din materialde calitate. Azi îi spunem de fapt blănar. Cojocarul prelucrează pieile, blănurileanimalelor locale (oaie, capră, jder, nevăstuică ş.a.). Cel amintit mergea la Lipscapentru a procura blănurile unor animale de pe alte continente şi alte condiţiiclimatice constituind, prin aspect, o piesă de mare preţ, prilej de etalare a respectiveideţinătoare şi de invidioase comentarii.1173Vechea Lipsca azi Leipzig – este o renumită localitate situată pe malurileapei Weisse unde se reuneau drumurile care veneau din toate părţile Europei. Timpde secole a fost un puternic centru de producţie manufacturieră şi comercial spre care