PDF - Limba Romana

Gramatică 107(desemnarea, referinţa sau denotatul6 ), Bedeutung (semnificaţia sausemnificatul) şi Sinn (sensul sauînţelesul) 7 .Desemnarea reprezintă „referinţala faptele extralingvistice şichiar la faptele lingvistice ca aparţinândrealităţii”, „ceea ce e comuntuturor limbilor” 8 . Din perspectivaconţinutului de limbă, limbile nu sepot compara „decât cu tertium comparationisşi acest tertium comparationiseste totdeauna desemnarea” 9 .Nu întotdeauna desemnarea corespundeunui semnificat de limbă,căci uneori poate fi „metaforică” 10 ,de exemplu atunci când indicăm,în glumă, o persoană de culoarecu un calificativ nefiresc „Priveşte,blondul!”. Coincidenţă totală întredesemnare şi semnificaţie nu existădecât „în limbile artificiale sau logice,sau universale” 11 , ori cu privire latermenii tehnici, în ştiinţă.Semnificatul sau semnificaţia„este conţinutul unui semn sau alunei expresii, dat într-o limbă exclusivprin intermediul limbii înseşi” 12 .Într-un text sau discurs semnificaţianu apare ca atare, ci se prezintă cafiind „deja determinată de desemnare”13 , ea nefiind altceva decâtînsumarea tuturor posibilităţilor dedesemnare dintr-o limbă. Când setraduce dintr-o limbă în alta, se traducesensul, şi nu semnificaţia.În concepţia lui E. Coşeriu,sensul (sau înţelesul) este untermen folosit pentru a desemna„conţinutul propriu al unui text,adică ceea ce textul exprimă dincolode (sau prin) desemnare şisemnificat” 14 . Evident că, dupăcum semnificatul uneori poate săcoincidă cu desemnarea, şi sensulpoate să coincidă cu semnificatul,dar în acest caz sensul textului vafi pur „comunicativ”, informativ, şinu artistic 15 . Când, în schimb, seinterpretează textele literare, nuse interpretează semnificaţia (sausemnificatul, dat de limbă), ci seconsideră că „desemnarea şi semnificaţia,împreună sunt din nou unsemn cu un conţinut de ordin superior,conţinutul pe care-l numimsens” 16 . Aceasta face ca planulsensului să fie „dublu semiotic” 17 .Numai limbajul „are aceste două dimensiunisemiotice, adică ceea ceeste semn cu semnificaţie, adică cusignifiant şi signifié, devine din nouun signifiant pentru altă expresie” 18 ,reprezentând, practic, conţinutultextului. Uneori sensul nu se relevăprea uşor, după cum demonstreazăCoşeriu, bunăoară în analizele saleasupra scrierilor lui Kafka.În consecinţă, revenind laproblema sinonimiei interlingvistice,aşa cum a fost concepută dediverşi cercetători, trebuie spuscă aceasta şi-ar găsi locul doar lanivelul universal, unde conţinutulapare ca desemnare, însă a numisinonimie echivalenţa sau coincidenţaîn desemnare reprezintă unabuz. Cu totul alta este situaţia cuvintelorîmprumutate, căci acestease adaptează sistemului şi existădoar prin relaţiile (inclusiv relaţiade sinonimie) şi opoziţiile cu cuvintelecare le sunt asociate, „la fel caoricare semn autohton” 19 . Merită să