PDF - Limba Romana

Coşeriana 51această accepţiune a transmiteriide informaţii). Teoria jakobsonianăsupune poezia patului procustianal modelului „structurii comunicării”(cu cei şase factori implicaţi şi funcţiilecorespunzătoare lor: emiţător,receptor, mesaj, referent, cod, canal;respectiv, funcţia emotivă, funcţiaconativă, funcţia poetică, funcţiareferenţială, funcţia metalingvisticăşi funcţia fatică, ierarhizate diferit întextele poetice faţă de textele nonpoetice)în primul rând prin faptulcă principiul care defineşte poeticitatea(principiul proiecţiei) emergetocmai din funcţia poetică – funcţieparticulară subsumată funcţiei comunicative–, nespecifică, de altfel,textualităţii poetice.Am enumerat mai sus câtevadintre neajunsurile acestei teorii.De asemenea, reamintim critcateoriei jakobsoniene, a structuriicomunicării, pe care o realizeazăE. Coşeriu. El consideră că cele treifuncţii (funcţia fatică, funcţia metalingvisticăşi funcţia poetică) pe careJakobson le adaugă modelului deorganon al lui K. Bühler (constituitdin cele trei funcţii fundamentaleale semnului: funcţia de expresie,funcţia apelativă şi cea de reprezentare)nu îşi găsesc o justificarereală. Deşi Jakobson înţelegeaceste funcţii drept funcţii ale actuluilingvistic, şi nu ale semnului (ca laBühler), totuşi cele trei funcţii adăugatenu pot fi luate în consideraţie,deoarece sunt reductibile, în esenţalor, la funcţiile fundamentale: funcţiafatică reprezintă partea iniţială afuncţiei de apel (sau conativă), funcţiametalingvistică este inseparabilăde funcţia de reprezentare (sau referenţială),iar decelarea unei funcţiipoetice este irelevantă, deoareceaceasta nu poate constitui, în sine,o finalitate (a actului lingvistic) nicimăcar în poezie (v. E. Coşeriu,Prelegeri şi conferinţe, Iaşi, 1994,p. 145-149).Din perspectiva teoretică alingvisticii integrale dilemele enunţatemai sus fie devin lipsite de temei,fie îşi găsesc rezolvarea.Astfel, poeticitatea nu poate fidefinită în termenii teoriei comunicăriijakobsoniene ca „limbaj paradoxal”care – datorită predominanţieifuncţiei poetice, adică centrăriiasupra mesajului pentru mesajulînsuşi – se sustrage „transmiteriide informaţii”. În teoria coşeriană,limbajul poetic nu este un uz lingvisticprintre altele, ci reprezintărealizarea tuturor posibilităţilor limbajuluica atare, fiind cosubstanţialcu finalitatea semnificativă alimbajului. Definirea poeticităţii nupoate avea ca punct de plecare şifundament teoretic logosul pragmatic,chiar dacă este definită înmod negativ faţă de acesta. Poeticitatease defineşte doar prinraportare la logosul semantic, lafuncţia semnificativă, ca finalitateesenţială şi primordială a limbajului,care este orientată implicit şiintenţional spre cele trei finalităţidiscursive interne: apofantică,pragmatică şi poetică.Deci finalitatea poetică sedistinge tipologic de celelalte finalităţiîntr-un moment profund, caorientare a creaţiei de sens cu finalitateaintern-discursivă a creaţieide lumi. Înţelegem „tipologicul” înaccepţia pe care i-o conferă EmmaTămâianu, şi anume ca „modalitatea creaţiei de sens”, ca orientare a