PDF - Limba Romana

Critică, eseu 157numele unor mâncăruri franţuzeştişi porunceau vizitiilor cu voci stridentede provinciali care răzbăteausub pronunţarea lor ultracorectă” [7,p. 331]. Joyce sugerează, prin antitezăşi ironie, provincialismul generalizat.Jimmy (din După cursă)reprezintă, în acest sens, un exempluelocvent. În schiţă se profileazăo identitate irlandeză periferică înraport cu cea a centrelor culturaleeuropene. Aceasta e însuşită, printransfer, şi de către cetăţenii oraşului.Statutul de care beneficiazăaceştia nu le permite să gândeascăindependent, ceea ce îi şi face să fieneputincioşi, obedienţi, dispensabili.Menajarea familiei Sègouin decătre familia Doyle denotă acestetare. Joyce ironizează provincialismulcultural irlandez, arătând căefectele amestecului naţionalismuluicu arta pot fi imprevizibile (Omamă).Capitala Irlandei e victima colonialismuluienglez. Asemenea referinţejoyciene apar pentru primadată în Irlanda: insulă a sfinţilor – unarticol despre care R. Bush afirmăcă abordează o problematică multmai complexă. Versurile Cetăţeanuluisunt, în acest sens, elocvente:„Dumnezeu de sus din cer / Să netrimită un străjer / Cu dinţii ca briciul/ Să le taie tot şoriciul / Porcilorăştia de englezi / Care-i spânzurăpe irlandezi” [6, p. 224]. PersonajeleDublinului sunt frustrate, apăsatede atmosfera oraşului-închisoare,a întregii insule. Grandomania colonizatorilorîntunecă, deopotrivă,minţile oamenilor şi imaginea oraşului.O semnificaţie aparte o arecareta viceregală a lui W. Humble(„cel umil”), Conte de Dudley şi reprezentantal ocupaţiei britanice. El,doamna Dudley şi întreg alaiul lorfac o călătorie prin Dublin. Unii irlandeziîi salută, alţii îi scuipă, caretaviceregală simbolizând hegemoniabritanică. Fastul caretei eclipseazătot ceea ce este irlandez. Toţi orăşeniisunt expuşi influenţei nocivea luxului acestei carete. Ea le răpeşteprivirea. În mod ironic, cel cenu cade în mrejele umbrei caretei eBloom. El este fie singurul cetăţeanindependent, fie e atât de „absent”(marginalizat), încât eşecul lupteiirlandeze pentru suveranitate şi independenţănu-l afectează.Modelul uman al emancipatuluie determinat de contextul acţiunilormişcării de renaştere naţională.Evreul rătăcitor reflectează asupraspiritului poporului irlandez, considerândcă marginalizatul poateîntruchipa cu succes tipul oportunistuluiori al individului cu creieriispălaţi.Dublinul este oraşul irlandezpatriarhal, tradiţional, în care„spaţiul şi timpul sunt divizate prinintermediul unor practici socialespecifice; (…) regionalul nu areconotaţii geografice, ci (…) sociale”[8, p. 26]. Dublinul e urbea încare, de fapt, nu se întâmplă nimicimportant (cf. M. Sadoveanu). Incapacitatealui de a evolua nu edeterminată de tradiţionalism, ci deimobilitatea, monotonia, paralizia,alienarea halucinantă şi morbiditateaintelectuală. Joyce deconspirăaceste vicii nu pentru a-şi satirizaconaţionalii, ci pentru a le sugera