PDF - Limba Romana

Literatură universală 285cu primul, încât m-am întrebat denu cumva era acelaşi. Îmi atraseatenţia că trotuarul era pentru toatălumea, de parcă era absolut evidentcă nu puteam să fiu asimilat acesteicategorii. Aţi dori, spusei, fără să măgândesc o singură clipă la Heraclit,să cobor în apa din rigolă? Coborâţiunde vreţi, dar nu ocupaţi tot locul.Îi ţintii buza superioară, care aveape puţin trei centimetri înălţime, suflândcu putere într-acolo. O făcui,cred, destul de firesc, de parcă, subcruda constrângere a evenimentelor,as fi scos un oftat adânc. Dar elnu clinti. Trebuie să fi fost deprinscu autopsiile, sau cu exhumările.Dacă nu sunteţi în stare să circulaţica toată lumea, spuse, aţi facemai bine să staţi acasă. Asta era şipărerea mea. Şi atribuindu-mi unacasă, n-avea de ce să-mi displacă.În acest moment tocmai treceaun convoi funebru, cum se întâmplăcâteodată. A fost o mare-nvălmăşealăde pălării în acelaşi timp cuo fluturare a mii şi mii de degete. Înce mă priveşte, dacă aş fi silit sămă închin, nu m-ar lasă inima săn-o fac cum trebuie, rădăcina nasului,buricul, umărul stâng, umăruldrept. Însă ei, cu gesturi grăbite şinesigure, făceau un soi de cruce-nvârtejită,fără nici o prestanţă,cu genunchii sub bărbie şi mâinileîn toate felurile. Cei mai îndârjiţi seopriră şi se-auziră mormăituri. Câtdespre sergent, el împietri, cu ochiiînchişi, cu mâna la chipiu. În birjelecortegiului, zării oamenii vorbindcu-nsufleţire, evocau probabil momentedin viaţa defunctului, sau adefunctei. Mi se pare c-am auzitspunându-se că harnaşamentul driculuinu e acelaşi în amândouă cazurile,dar n-am putut şti niciodată înce constă deosebirea. Caii trăgeauvânturi şi se bălegau de parcă s-ar fidus la bâlci. N-am văzut pe nimeniîn genunchi.Dar merge repede la noi, ultimacălătorie, în zadar grăbeşti pasul,ultima birjă, cea a servitorilor,te depăşeşte, răgazul s-a sfârşit,oamenii se-nsufleţesc din nou, sebagă iar în tine. În aşa măsură căm-am oprit a treia oară, de data astafiindcă am avut eu chef, şi am luato birjă. Cele pe care le văzusemtrecând, ticsite de oameni discutândcu-nflăcărare, îmi făcuseră oputernică impresie. E o cutie mareşi neagră, bâţâindu-se pe arcuri,cu ferestre mici, unde miroasea-nchis, unde te zgârceşti într-uncolţ. Îmi simţeam vârful pălăriei şfichiuindplafonul. Ceva mai târzium-am aplecat în faţă şi am deschisgeamurile. Apoi mi-am reluatlocul, cu spatele în sensul mersului.Eram gata să aţipesc când unglas mă făcu să tresar, era birjarul.Deschisese portiera, fără îndoialăexasperat că nu putuse să se facăauzit prin geam. Nu-i vedeam decâtmustaţa. Unde? întreabă. Coborâsede pe capră special ca sămă-ntrebe. Şi eu care mă şi credeamdeparte! Mă gândii, căutândîn minte numele vreunei străzi, saual unui monument. Birja asta-i devânzare? întrebai. Adăugând: Fărăcal. Ce să fac cu un cal? Dar ce-aşface cu o birjă? Aş putea oare sămă culc acolo? Cine mi-ar aducede mâncare? La Zoo, spusei. E uncaz extrem de rar să nu existe Zooîn marile oraşe. Adăugai: Nu mergeprea repede. Râse. Ideea c-ar puteasă meargă prea repede la Zootrebuie să-l fi amuzat. Sau poateideea de-a rămâne fără birjă. Dacă