PDF - Limba Romana

Sacrul şi profanul 307Liliana Nicoricibiblia – sursă pentrustudiul giuvaiergeriei„Luaţi învăţătura mea mai degrabă decâtargintul şi ştiinţa mai mult decât aurul cel maicurat. Căci înţelepciunea este mai bună decâtpietrele preţioase şi nici lucrurile cele maipreţioase nu au valoarea ei ”.(Pilde, cap. 8, vers. 10-11) 1Utilizarea pietrelor preţioase şi a bijuteriilor în serviciile divine sau ritualurilefunerare datează din Egiptul Antic, fiind determinată de evoluţiareprezentărilor magico-sacrale şi de descoperirea proprietăţilor tămăduitoareale acestor podoabe. Drept dovadă servesc obiectele de aur şi deargint descoperite în mormintele faraonilor şi ale regilor orientali, pe teritoriulMoldovei asemenea obiecte fiind atestate în anumite necropole şi în uniitumuli străvechi. De aici provine şi obiceiul de a aşeza în morminte, alăturide cel decedat, o bijuterie, tradiţie legată de practicarea unui cult păgân,în care podoaba-amulet era folosită ca dar pentru Zeul Morţii la trecereaîn lumea de apoi.Preferinţa pentru bijuteriile cu pietre scumpe colorate era determinată,încă în antichitate, atât de motive de ordin tehnologic (nu se cunoşteautehnicile de prelucrare a pietrelor incolore, cele opace fiind folosite în formalor naturală sau în calitate de caboşoane ovale ori rotunde), cât şi de sensulsimbolic al culorilor în contextul unor ritualuri creştine. De exemplu, albul esteo culoare canonică, simbolizând puritatea, viaţa şi lumina, este culoarea fecioareiMaria, fiind folosită în diverse acţiuni ritualice de Paşti şi de Crăciun;culoarea roşie este utilizată la sărbătorile Înălţării şi Sfintei Treimi, simbolizândsuferinţa şi sacrificiul lui Hristos. Arta creştină uzitează de culoareaalbastru-deschis la zugrăvirea îngerilor şi a sfinţilor, a cupolelor bisericeşti,ca simbol cromatic al neprihănirii. Galbenul-auriu este contrapus, ca simbolal bunătăţii, galbenului-închis, culoare a lui Iuda, motiv pentru care ereticiimedievali erau duşi la rug în haine de această culoare. Dintre cele cinci culoricanonice (alb, roşu, verde, violet, negru), verdele simbolizează credinţaşi bucuria, violetul – suferinţa purificatoare, iar negrul – doliul. De aceeaşisimbolică cromatică ţine şi folosirea ametistului violet (a pietrei „episcopale”sau „arhiereşti”) la ornarea veşmintelor şi a inventarului bisericesc, precumşi incrustarea icoanelor cu perle ori utilizarea biserului pentru brodarea chipurilorsfinte.Tratatul mineralogic din anul 1758, editat la Stockholm 2 , menţioneazăexistenţa unei pietre cu denumirea de staurolit (din limba greacă stauros – cru-