PDF - Limba Romana

Critică, eseu 149notă noi posibilităţi structurale, unnumăr limitat de scene şi de personajeşi re-aplică regula „unităţilor”teatrului clasicist: de timp, de loc şide acţiune.Piesa lui C. Cheianu abundăîn puncte de suspensie, fragmentări,echivocuri şi ambiguităţi,alogisme şi şarade, confuzii şi aluzii.Autorul uzitează de procedeulrepetării aceleiaşi replici de cătremai multe personaje, de referireaintertextuală la opera puşkiniană,de citarea haotică a unor fraze dinprogramul francmason, de tehnicaunor pseudo-dialoguri în stilulteatrului absurdului. Discursul luiC. Cheianu se în-scrie, deopotrivă,atât în registrul savant (academicşi enciclopedic), cât şi în cel ironic.Autorul postmodern revizuieşteradical modul de implicare în text,stabilind o „dublă enunţare” a discursuluidramatic: a) mediat, prinintermediul personajelor care devinpurtătoare de cuvânt; b) direct, prindidascalii. C. Cheianu în-scrie atâtdidascalii obişnuite, cât şi didascaliileautonome, care se adreseazăfie unui personaj, suprapunându-secu aparteurile, fie cititorului (avândo funcţie identică cu cea a comentariilormetanarative), fie regizorului,sugerându-i acestuia noi posibilităţide interpretare a textului şi de transpunereîn scenă.Ambii dramaturgi utilizeazădeci mijloace teatrale de sugestieartistică şi introduc în drame muzica,evidenţiind polifonia pieselor.„…Muzica din Mozart şi Salieri, carereprezintă afinităţi cu caracterizareaşi obţine rolul principal în dezvoltareasubiectului şi a personajelor, nueste doar un efect scenic extern,ci un element autentic al acţiuniidramatice, aprofundând conţinutulsău tematic” 12 . În această „micătragedie” muzica răsună de trei ori.Falsificarea profanatoare a muziciilui Mozart de către Violonistul orb şireacţia blândă-veselă a compozitoruluiîi sporeşte lui Salieri dispreţulfaţă de acesta şi serveşte drept argumental meditaţiilor sale. A douaoară Mozart cântă el însuşi, muzicalui denotând multă clarviziune şi geniu,stimulându-l pe Salieri să comităcrima. A treia oară muzica răsunădupă săvârşirea crimei, Mozart cântându-şi(sieşi) genialul Requiem.Dacă în drama lui A. S. Puşkin funcţiade element dramatic semnificantîi revine doar muzicii lui Mozart, încea a lui C. Cheianu sunt re-aduseîn scenă atât muzica acestuia, subdirijarea şi la îndemnul lui „Shubert”,cât şi compoziţiile reprezentativeale lui Salieri, fredonate fragmentarde către „Procuror”.Finalul piesei lui C. Cheianuare valoarea unei culminaţii duble(achitarea şi decorarea lui AntonioSalieri) şi a unui deznodământ neordinar,moartea lui Antonio Salieridenotând şi accentuând ironia (sorţii)şi absurditatea (atât a gestului,cât şi a vieţii). Piesa lui A. S. Puşkinse termină în momentul în carecrima este fixată, iar mecanismulei – desăvârşit. Dat fiind faptul cămoralitatea profundă a piesei salenu putea să susţină triumful amoralităţiişi finalul trebuia să aibă asupracontemporanilor efectul unui şoc,dramaturgul a recurs la tehnicaunui final... „neîncheiat”, ca semnal conştiinţei artistului care nu sepoate limita la formularea unor întrebărigeneral-umane şi al integri-