PDF - Limba Romana

144limba Românăcă este potenţată in crescendo prinsuprapunerea destinului unor personajeliterare peste cel al unor persoanereale, abstractizate poetic. Înaceste drame se desfăşoară tablouldublu al răului care acţionează: laPuşkin – 1) Tragedia geniului, naivîn credulitatea sa, şi 2) Tragediatalentului, închis în sine, aducânddistrugere şi moarte; la Cheianu –1) Tragedia geniului într-o societate„in-di-fe-ren-tă” şi 2) Tragedia talentuluicare vrea să devină geniu.Fiecare dintre protagonişti joacă, deasemenea, un dublu rol: de victimăşi de criminal. Investigaţia acestorlucrări este una de ordin moral, relevatăprin abordarea unuia dintrecele mai frecvente motive ale tragediei– crima.Dramatismul interior al personajelorpuşkiniene nu se manifestăîn situaţiile tensionate în care seaflă, ci în dilema morală despre necesitateaalegerii între două hotărâri.Este o re-luare, o re-interpretare acelebrei fraze „A fi sau a nu fi….”,crima fiind prezentată ca o soluţieposibilă. Drama ne afundă mereu înabisul tragicului, unde „…raza vieţiipăleşte mereu în faţa morţii, iar negrulîşi extinde tot mai mult aripilepeste destinele umane” 8 . Totodată,ea emană o lumină a vieţii, sporităde imaginea lui Mozart, de energiasa vitală şi cea creatoare, de muzicarăsunătoare.Ambele piese sunt marcatede tragism. La C. Cheianu, dramarevelează un fel de armonie tragicăşi surprinde echilibrul unui procescu dublu sens: dramatic şi juridic.Schiţând traiectoria posibilă a unuiproces juridic, C. Cheianu caută altecauze ale tragediei şi alte argumenteale unei anti-crime. Prin vocilepersonajelor sale, el răspunde laîntrebările: „Care este cauza morţiilui Mozart?” şi „E adevărat că Salieril-a otrăvit pe Mozart?”. La prima,personajele răspund succesiv:„in-di-fe-ren-ţa”, „moda trecătoare”,„publicul”, la a doua – „fals”, „zvonuri”,„genial”, „absurditate”, „aberant”,„minciuni”, „totul e posibil”. Astfel,piesa lui C. Cheianu se situeazăatât sub semnul deriziunii tragicului,cât şi sub cel al potenţării sentimentuluitragic al existenţei umane.Ceea ce urmăreşte cu precădereautorul este crearea unui tabloudramatic autentic.Plasându-şi personajele într-osituaţie-limită, deci tragică, ambiidramaturgi reexplorează teme, procedeeşi tehnici caracteristice altuigen literar. Or, rezultatul dialoguluiviu (re-constructiv) cu tradiţiaşi inovările ambilor dramaturgi austimulat funcţionarea „impurităţii”,a „heterogenităţii” şi a determinatapariţia unor texte dramatice „hibride”.A. S. Puşkin a amalgamat intuitivgenurile literare, drama sa reprezentândo sinteză lirico-dramatică.El a rămas poet prin felul dea percepe şi interpreta lumea, princrearea unui univers artistic dominatde legea armoniei, a echilibruluişi a simetriei geometrice şi prinfaptul că a scris drama în versuri.Cercetătoarea Leonida Teodorescuafirmă: „Evident, versurile nu reprezintădecât un mod de vorbire (încătradiţional, în acea vreme, pentrudramaturgie), care nu apare neapăratca urmare a dominaţiei poetice aoperei puşkiniene” 9 . Susţinem însăcă nu este aici vorba doar despre