PDF - Limba Romana

180Acel semnatar a ţinut să indice titlulunei cărţulii pentru copii, carecărţulie / text nu avea decât câtevapropoziţii, în total nici jumătate depagină scrisă la maşină. Stimatulnostru critic a citit şi a conchis căe vorba de „un volum” (sic!). Nu evina domniei sale, s-au scris destulecărţi de conjunctură pe vremuri. S-auscris din interes sau din convingere,asta e musai să se analizezeîn cazul fiecărui autor în parte. Cumine problema a fost următoarea:în 1971 îmi este respins manuscrisulromanului Noaptea a treia (ulterior:Viaţa şi moartea...). În aceavreme, lucrau la Editura LiteraturaArtistică doi scriitori, colegi de-aimei. Aveau ei, acolo, planurile şiprogramele lor de editare a literaturiipentru copii, inclusiv pentru cei maimici. Într-una din zile îmi telefoneazăunul şi-mi spune că şefii le cersă editeze pentru cei mici cărţi deeducaţie a patriotismului sovieticşi că ei nu ştiu pe unde să scoatăcămaşa. Mă roagă: „Scrie-ne ceva,că altfel...” Ştiind că acel coleg aveacasa plină de copii şi că va fi rău deel dacă rămâne fără salariu, mă frământeu cât mă frământ (dar trebuiesă mărturisesc cu mâna pe inimă căsunt foarte sensibil la rugăminţileoamenilor, mai ales când e vorbade colegi scriitori) şi, până la urmă,sclipuiesc un textuleţ de câteva propoziţii.Când îl am gata, îi dau un telefonrespectivului coleg / editor şi-ispun că nu mi-a ieşit decât un textminuscul şi i-l şi citesc pe loc. El ascultăşi, la urmă, în loc să zică: „Nu,noi ne-am aşteptat la ceva mai seriosdin partea matale!” (în felul ăstaaş fi scăpat de belea!), el exclamăîmbucurat: „E taman ceea ce secere! I-o dăm unui pictor, face o sutălimba Românăde desene, înşirăm textul dumitale,atâta cât este, şi – cartea-i gata! Edoar pentru cei mici-micuţi, careîncă nu ştiu să citească...”. A apărutcartea, un fel de carte pliantă, cevanou în practica de atunci a editurii,am avut şi neplăceri cu acea apariţie,de se revoltase întreaga secţiede cultură a C.C.-ului: cum, adicătelea,despre Patria Sovietică să sescoată o carte cu asemenea prozesuprarealiste? Şi încă pliantă? Nucumva s-ar face aluzia că UniuneaSovietică ar trebui... să se plieze?Da, da, nu vă miraţi de asemeneasuspiciuni, pentru că atunci anumesuspiciunea domina peste tot...Reproduc acum, rezumativ, textul,care avea să facă aparenţa de „unbizar tribut conjunctural”. Iată-l: „Uncopil întreabă: Pasăre, spune-mi,cât e de mare ţara sovietică? Pasărearăspunde: Întreabă... avionul,căci eu niciodată nu am ajuns pânăla marginea ei... Copilul: Avionule,spune-mi, cât de întinsă este ţarasovietelor? Avionul: Întreabă maibine sputnicul, el ştie, pentru că eunu am zburat până la capătul ei. Copilul:Sputnicule, spune-mi, cât îi demare ţara sovietică? Sputnicul răspunde:De aici până la marginea lumii...E mare ţara sovietică, cum nue alta în lume şi în ea locuiesc multepopoare şi toţi trăiesc ca prieteni, cafraţi...”. Era un text de cea mai veritabilăprobă de „patriotism sovietic”,care, desigur, punea accentulpe imensitatea teritoriului, fapt ştiut,adevărat, dar şi pe prietenia dintrepopoarele uriaşei ţări, care prieteniea dat chix până la urmă, dar asta nudin vina popoarelor, ci a sistemuluicare le-a acaparat, la vremea fiecăruia,cu forţa armelor... Pentru acestpăcat sunt gata să răspund oricând