PDF - Limba Romana

Gramatică 83poate fi ilustrat şi prin alţi termeni:lat. sentire > rom. a simţi, pe când încelelalte limbi romanice are şi sensulde „a auzi”, „a mirosi”; tener >rom. tânăr, iar în celelalte limbi s-apăstrat sensul de „gingaş”.Sursa primă a modificărilorproduse la nivelul formelor lexicaleau constituit-o schimbările fonetice,căderea consoanelor finale, sincoparea,monoftongarea s.a.m.d. ÎnAppendix Probi găsim, de exemplu:auris non oricla, viridis non virdis.Dintr-un derivat diminutival caauricula în latina clasică, sermo vulgarisa redus pe au la o, făcând sădispară u din silaba proparoxitonă.Formele folosite în limbileromanice au evoluat de la oricla:it. orechia, rom. ureche (prin palatalizareagrupului consonantic cl.),fr. oreille, sp. oreja, port. orelha.Formele latine sincopate sunto altă sursă din care s-au dezvoltattermenii existenţi în limbile romanice.Iată câteva exemple: lat. pop.oclus (pt. lat. cl. oculus), virdis (pt.viridis), vetlus (pt. vetulus), speclum(pt. speculum).Fie şi numai ca o parantezăa capitolului nostru, este bine deştiut că, prin căderea consoanelorfinale, prin schimbările fonetice îngeneral, se produc nu numai inovaţiilexicale, ci şi alterări morfologice şimutaţii sintactice. Un exemplu estesuficient: căderea lui -s şi -m final adeterminat confuzia subiectului cuobiectul direct în latina dunăreană.Singurul mod de a distinge celedouă părţi de propoziţie rămăsesetopica. Din acest motiv libertatearelativă a construcţiei latine esteestompată, înlocuită cu o ordinerelativ fixă. În latina clasică ordineaera: SB – CI – CD – Pred. În limbileromanice topica se modifică radical,respectând ordinea: S – Pred. –CD – CI. La nivelul frazei, latinaclasică folosea construcţia hipotactică(cu propoziţii subordonate),limbile romanice extind construcţiileparatactice.În modificările produse la nivelullexicului latin intervine şi atitudineavorbitorilor faţă de realitate. Depildă, motivarea diferă de la o limbăla alta: diferenţele de denumire dela limba română la limba spaniolăsau franceză îşi găsesc justificareaîn atitudinea vorbitorilor care acordăo importanţă aparte unei trăsături,şi nu alteia, cu toate că etimonul seregăseşte în acelaşi fond lingvisticlatin. Rodis-Lewis 6 oferea următoareleexemple: pentru fereastrăspaniolii utilizează cuvântul ventana,înrudit prin etimon cu lat. ventus(vânt), a cărui accepţiune estecă fereastra nu permite intrareavântului în interiorul casei. Pentrua desemna aceeaşi realitate,portughezii utilizează termenul janela,înrudit etimologic cu lat. ianua,uşă, fiindcă ab initio fereastra eraconsiderată o uşă mică. Dacă însuşirileaceluiaşi obiect sunt diferitreprezentate de la o limbă la alta,ceea ce aseamănă un spaniol cuun portughez este mentalitatea,pragmatismul gândirii. În virtuteadimensiunii novatoare, nu întotdeaunalimbile romanice presupuno repetiţie a modelelor anterioare.Chiar dacă forma clasică latină semenţine intactă, în latina vorbită seproduc mutaţii de sens, moşteniteîn limbile romanice sau modificateîntr-o etapă ulterioară de evoluţie.Cel mai complex mijloc de reînnoirea lexicului latinei populare l-aconstituit derivarea parasintetică,