PDF - Limba Romana

Critică, eseu 123glasul izvorului a răguşit de bătrâneţe; zvonurile sunt surde, zborul este scurtşi părelnic; un fluier seacă, altul nu s-arată; fratele vânt a murit; un fluierpărelnic de vânt, cuvântul se sugrumă; dorul este sugrumat şi el; sufletulmort cântă pe coarde dulci de linişte; frânta bucurie de viaţă se aude peharpă de-ntuneric; zăvoarele se trag în adânc, sub bătrânele zodii; poartade piatră se-nchide încet.Zidurile vechi, pământul, apele (stătute), fântânile, adâncurile puţurilorşi, după cum am văzut, lemnul, mai ales lemnul (arborele, pădurea)sunt elementele prin care vibraţia acustică este redusă până la anularecompletă.Deseori, aceste mijloace ale surdinei puse sunetului se combină întreele, într-o sinteză a sinesteziilor, adică într-o sinestezie de gradul doi, bogatmetamorfizată. Am citat versurile din Pasărea sfântă, care evocă „strigătulpierdut” în „păduri plutitoare”, imagine reprezentativă pentru astfel de mijloace:rosturi egale; tumulturi grave; glas răguşit; cântec vechi; cântăreţileproşi; zvon surd; zvon legendar; zbor stins; fluier părelnic etc.Epitetul atenuator însoţeşte frecvent cuvintele care desemnează diferitelegrade de sonoritate, el făcând parte, de obicei, din arsenalul stilisticmai complex al sinesteziilor metaforice, al contextului evocator etc., dupăcum s-a putut deja remarca din exemplele de mai sus.4.0. Tăcerea – în ordinea lucrurilor, mutismul – în ordinea fiinţelor,dar şi invers, tăcerea – ca act de voinţă, mutismul – ca dat al naturii, suntstarea de graţie spre care trebuie să tindem, în concepţia filozofică şi poeticăa lui Lucian Blaga.Cum spuneam în premisele formulate la începutul acestor pagini, oîntreagă simfonie a tăcerii se înfiripă din poeziile sale. Călugărul bătrân îşidescrie, din prag, tăcerea (Azi tac aici), ca pe o ultimă ipostază înainte dea simţi „răcoarea sfârşitului” ş.a.m.d.Aparent resemnat, în realitate, iluminat, poetul dobândeşte convingereacă tăcerea trebuie să se instaureze peste tot şi peste toate. Drept pentrucare el porunceşte vieţuitoarelor să tacă (Taci câine, care-ncerci vântulcu nările, taci!, cf. Heraclit lângă lac / Heraclit au bord du lac). Obiectele,elementele naturii trebuie să urmeze aceeaşi cale a tăcerii impuse, dar şiasumate, altfel spus, a „gurii învinse”.(41) Poduri vor tăceaDin clopote avântul va cădea.(Semne).şi ca un ucigaş ce-astupă cu năframao gură-nvinsă,închid cu pumnul toate izvoarele,pentru totdeauna să tacă,să tacă.(În marea trecere).Divinitatea însăşi tace, căci este singura conştientă de la început dezădărnicia vorbelor, cf. supra, 2.3; cf. şi Psalm: eşti muta… identitate…Cât despre poet, Lucian Blaga a înţeles destul de curând, în căutările