PDF - Limba Romana

86Istoricul şi slavistul bucureşteanmotiva deosebirile dintre lexiculcreştin al romanităţii orientale şi alcelei apusene prin faptul că „bisericaapuseană catolică s-a organizatdefinitiv într-o epocă în care serupseseră legăturile cu romanitateaorientală de la Dunăre”.Alături de gr. livresc blasphemarea circulat în popor şi formablestemare din care s-a dezvoltatîn limba română blestem (a blestema).Formele cu -t au supravieţuit întoate limbile romanice. Unii termenigreceşti s-au extins nu numai în limbileneolatine, dar şi în paleoslavăşi în limbile slave moderne. Deşi îngreaca veche draco avea sensul deşarpe, balaur, cuvântul a circulat peîntreg teritoriul Imperiului Romancu sensul creştin de drac, pe carel-au menţinut şi limbile romanice:drac, în limbile română, aromânăşi meglenoromână, dragone în italiană,drago în provensală, tragoîn catalană, dragon în spaniolă.Prin intermediul limbii greceşti apătruns mai apoi în paleoslavă şide aici în limbile slave moderne,aşa cum au arătat Miklosich, SextilPuşcariu, Candrea-Densusianu şiMeyer-Lübke. Pascha a provenitdin ebraică prin intermediul limbiigreceşti şi a supravieţuit în limbileromanice: rom. pască, it., catal.,sp. pasqua, franc. paque, provens.pasca, port. pascoa. Pluralul paşti aevoluat în limba română din pl. lat.paschae, observa H. Mihăescu 10 .După criteriul puterii de derivareîmprumuturile creştine audezvoltat şi forme afixate. Pentruverbe s-a extins în latină sufixul-isso (târziu -izo), iar pentru feminines-a dezvoltat morfemul -issa.Sufixul verbal -isso aparţinea iniţiallimba Românădenominativelor, urmând ca de lasubstantivele greceşti să se extindăla temele verbale, motiv pentrucare apar în limba latină – şi deaici în limbile romanice – cuvinte încare verbul era împrumutat alăturide substantivul de la care derivă:propheta – prophetizo, canon – canonizo,dogma – dogmatizo.Tagliavini lua în discuţie câţivatermeni care au avut o evoluţie semanticăspecială. Grecescul parabolese găsea la Seneca şi avea sensulde similitudine. Datorită utilizăriilui de către autorii creştini, cuvântuliese din sfera uzanţelor laice, retorice,primind accepţiunea de parabolăbiblică. În Vulgata, prima traducere aBibliei, parabola avea sensul de cuvânt.Prin operele scriitorilor creştinise creează un număr considerabilde calcuri lingvistice după modelulgrecesc: trinitas, impassibilis, impassibilitas,incarnatio.Terminologia gramaticală alimbilor romanice, constituită pe calcurilatine după modelele greceşti,a supravieţuit prin eforturile lui Varro.Iată câteva exemple: accentus,consonans, uocalis, conjugatio,adiectium etc.Şi în vocabularul limbii românefondul de bază, invarianta în variaţii,defineşte toate domeniile de activitateumană: viaţă materială, viaţă defamilie, sferă afectivă şi spirituală,instrumente gramaticale. Iată câtevaexemple frecvent citate în lucrărilede specialitate. Observăm, fieşi numai la o privire superficială, călexicul panromanic nu este numaicifrul dimensiunii materiale a vieţiiromane, ci şi purtătorul unui patrimoniuspiritual şi religios, ce reprezintăfondul subiacent al civilizaţiei şi culturiimoderne ale Europei.