PDF - Limba Romana

Gramatică 87Extinzând cercetarea asuprafondului morfologic panromanic,Fischer observă că numeroşi termenilatini sunt atestaţi în ansamblultuturor limbilor romanice: „estevorba de termeni pentru care suntemîn drept să presupunem că eraufolosiţi în mod curent în Antichitatede majoritatea, dacă nu de totalitatea,vorbitorilor limbii latine” 12 .Cercetătorul remarcă faptulcă un număr de cuvinte panromanicese referă la câteva terminologiispeciale, cu următoarea deosebire:dacă în latina dunăreană, unde s-aprodus o tendinţă de simplificareşi sărăcire a vocabularului, terminologiareferitoare la agricultură şicreşterea vitelor, numele de animalesălbatice dispun de un fond lexicalbogat, în celelalte limbi romanicecuvintele cu etimon latin (dindomeniul agriculturii şi al creşteriianimalelor) sunt absente. Comunelatinei dunărene şi fondului panromanicoccidental sunt câteva seriide alte terminologii (chiar dacă diferenţierilesemantice de la o limbă laalta, de la un termen la altul rămâno regulă generală): nume de arborişi de pomi fructiferi (arbor, carpinus,fructus, glans, lignum, persica, pinus,pirus etc.), nume de animaledomestice (asinus, capra, cauda,cera, coma, cornu, crista, mel, porcus,sebum etc.), terminologia meseriilor,a comerţului, instrumente(anellus, cerno, comparo, corona,fascia, fumus, fustis, fusus, mensa,mola, palus, rota, texo, uendoetc.), termeni din domeniul religiei,termeni referitori la relaţiile politico-sociale,termeni militari etc.Studiul fondului latin ne-a permissă urmărim evoluţia diferită aunor termeni de la o „stare de limbă”la alta, de la o arie lingvisticăla alta. Aceste cuvinte circulă însăalături de termeni uzuali, cu o largărăspândire, care au supravieţuit prinbogăţia semantică, prin puterea dederivare în limbile neolatine.Iată o statistică stabilită înfuncţie de trei criterii de selecţie acuvintelor (bogăţia semantică, putereade derivare şi uzajul) în volumulVocabularul reprezentativ allimbilor romanice 13 , coordonat deMarius Sala, referitoare la structuraetimologică a lexicului panromanic,din care vom selecta doar aceleelemente capabile să defineascăspecificul fondului latin. Pentru aevita însă orice confuzie, vom amintidoar în treacăt faptul că vocabularulreprezentativ al fiecărei limbiromanice însumează pe lângă fondullatin – sub aspectul structurii etimologice– elemente preromane desubstrat (ligur şi retic în Italia, celticîn Peninsula Iberică, iliric şi trac îndalmată şi română), de adstrat (adică„limbile vecine teritorial, pestecare latina nu s-a suprapus” 14 ) şide superstrat („limbile popoarelorcare au locuit, deseori ca domnitorişi stăpânitori, în teritoriile lingvisticromanizate”). Limba greacă areprezentat adstratul specific latineiprin împrumutul lexical masiv,elementele germanice din italiană,franceză, spaniolă şi portugheză,influenţa slavă, turcă asupra limbiiromâne, împrumutul arab datoratcuceririlor şi ocupaţiilor vremelniceformează – în opinia lui Tagliavini –superstratul ce influenţează toatelimbile romanice.În limba română, după criteriuloriginii, cele mai numeroase suntcuvintele moştenite din latină: dincele 2581 de unităţi ale vocabula-