PDF - Limba Romana

Recenzii 333perioadei sovietice, scriitorul a reuşitsă dea o imagine concretă şi concludentăa genocidului comunist prinmijlocirea unor personaje bine individualizate,văzute în ambianţa viea satului basarabean de odinioarăşi a unor scene nu numai lesne recognoscibiledin punctul de vedere alrealităţii empirice (ceea ce ar probaautenticitatea unei lucrări publicistice),dar şi impresionante, sugestive,generatoare de emoţii adânci(ceea ce justifică rostul unei scriituriartistice). Cu alte cuvinte, formaţiapreponderent publicistică a autoruluieste vizibilă şi în acest roman, caşi în Semănătorii (1974), Drumuri(1979), Îndrăzneala (1983), adevăradeseori subliniat în critica literară atimpului, însă acum alta este intensitateaconfesiv-evocatoare a naraţiuniişi e de o mai mare putere de generalizarecapacitatea prozatoruluide a plăsmui personaje memorabileşi episoade epice, uneori dramaticeşi chiar tragice, în care personajelese manifestă prin ceea ce au eleesenţial sub aspect etic.Romanul este conceput ca odestăinuire a protagonistului său GoriţăArnăutu. Acesta se întoarce (dinSiberia) în satul de baştină, văzut caunul paradisiac, după cum (mai) erala 1990. Sunt discutabile însă blestemularuncat de către protagonistulromanului asupra satului natal(„...Cum de-a putut tăcea văzândcă se face o nedreptate? Oameniipriveau cu ochii holbaţi de mirare,schimbaţi la chip, poate şi revoltaţi,însă chiar Dăruşca n-a scos o vorbăde protest, n-a venit până la gară săne luăm rămas bun...”) şi jurământullui („...Cât voi fi şi voi trăi, să nu-i maicalc drumurile. Nici numele să nu-iaud...”). Subiectiv, Goriţă Arnăutupoate fi uşor înţeles. Obiectiv însă,nu satul era de vină, ci conducereastatului sovietic cu planurile ei diabolicede strămutare a popoarelor,de „lichidare” a aşa-zisei chiaburimi(care chiaburime, domnilor, după primeledeportări, din 1940-1941?), deînfometare a ţărănimii în scopul de ao colectiviza. Că „peştele de la capse strică”, e un adevăr valabil şi azi,când oamenii simpli, dar şi o parteconsiderabilă a intelectualilor, nicinu încearcă să se opună indicaţiilorvenite „de sus”, referitoare la denumirealimbii noastre ori la sindicateledin care să facă parte.Şi dacă e să polemizăm cuautorul, personajul său Goriţă Arnăutunu are dreptate nici în cazulcu Trifan Hrincă, un alt personaj,fostul preşedinte al sovietului sătesc.Adică, în mod subiectiv protagonistulromanului este îndreptăţitsă dea vina pe acesta („Cel ce nedeportase...”), dar obiectiv bietulpreşedinte, incult şi încăpăţânat, afost şi el „o rotiţă şi un şurubaş” înmarele şi groaznicul mecanism numit,mai apoi, „imperiul răului”. Nudoar un preşedinte de soviet sătesc,analfabet şi pornit pe rele, ci şi maripersonalităţi ale timpului n-au cutezatsă riposteze lui Stalin şi staliniştilor,iar cei care au încercat totuşis-o facă, au plătit cu viaţa.Acţiunea romanului Eclipsase desfăşoară firesc. Personajeleîşi dezvăluie psihologia şi mentalitateaprin fapte şi gesturi concludente,caracterizante, imaginea realităţiisupuse investigaţiei artistice esteveridică, iar conflictul e de un dramatismautentic, în măsură să captivezeşi să conducă cititorul spreînţelegerea a ceea ce a constituitesenţa „primenirilor” aduse la noide regimul comunist.Însă principalul merit al lui