PDF - Limba Romana

6limba RomânăOr, Nichita Stănescu a avut, ca nimeni altul, nu numai inspiraţia,dar şi curajul să afirme, cu mult înaintea oamenilor de ştiinţă, a filologilorde pe ambele maluri ale Prutului, că limba română estepatrie atât pentru românii din Ţară, cât şi pentru cei aflaţi dincolode hotarele ei (din fosta Iugoslavie, Basarabia, Ucraina ş.a.). Limbaromână, atitudinea faţă de ea, ataşamentul faţă de patrimoniulspiritual moştenit de la străbuni fiind, considera poetul, nu doarcriteriul de identificare naţională, ci şi elementul de bază în definireaautenticităţii sentimentelor şi faptelor tuturor celor ce se aflăîn serviciul neamului.Întrebat în 1983 de către un reporter: „Prin ce aţi putea fi consideratun poet naţional?”, Nichita Stănescu a răspuns: „Prin faptul căniciodată n-am trădat limba română”.În context, Nichita Stănescu mai specifica: „Ştiu de şapte ori limbaromână şi ştiu de douăzeci de ori limba poezească” (1983). Un rolaparte în ocrotirea şi dezvoltarea limbii îi revine artistului cuvântului:„Scriitorul este în primul rând trezorier al limbii, paznic la limba română”.Invitat să dea sfaturi tinerilor poeţi, Nichita Stănescu subliniază:„I-aş învăţa să cunoască viaţa imediată, să cunoască materialul în carescriu, limba română, s-o cunoască astfel încât să ajungă poligloţi delimba română, să ştie de şapte ori limba română, ca instrument decomunicare” (1981).Dotat cu o inteligenţă ieşită din comun, „al treilea mare creatorromân după Eminescu şi Blaga”, după cum îl definea C. Noica, NichitaStănescu şi-a legat iremediabil destinul propriu de cel al limbiiromâne. „Limba română este maica mea”, zice poetul. Dar şi a noastră,a tuturora. Ea ne uneşte şi ne ţine laolaltă, mai ales în vremurivitrege. De fapt, atitudinea faţă de limba maternă explică relaţiaBasarabia – Stănescu. Prin dăinuirea limbii rămânem acasă, noţiunecu încărcătură semantică distinctă, făcând trimitere la Basarabia,rămasă în afara Casei comune a neamului. De altfel, Nichita Stănescuvorbeşte despre acasă şi cu referire la Serbia, pământ la care a ţinutmult. Dar, să luăm aminte la nuanţe: „...după părerea mea, ca atitudine,ca oameni, ca frumuseţe sufletească şi ca peisaj, parcă plecamde acasă acasă”. Şi în continuare: „Am plecat de la mine la verii mei.Şi atât” (1981).În 1976 însă, la întrebarea lui Mihai Cimpoi: „Cum te simţi la noi,în Basarabia, Nichita Stănescu?”, poetul răspunde: „Sunt acasă. Amvenit de acasă acasă. Dealurile şi văile sunt şi aici eminesciene capretutindeni în România!”. Limpede, succint şi extrem de sugestiv!Numai un temerar incorigibil îşi putea asuma atare afirmaţii, la 1976,în această zonă tensionată, a urletului şi rechemării identităţii pierduteşi risipite, după cum constată exact Mihai Cimpoi.