PDF - Limba Romana

Coşeriana 59torică a studiilor lui Ascoli, a metodologieisale ştiinţifice, autorul demonstreazătotodată cât de actualăeste concepţia acestui mare lingvistitalian, căruia i s-au adus cele maimulte omagii.Alberto Zamboni – Contatto,trasmissione, evoluzione: il latinocome creolo? – examineazămecanismul evoluţiei lingvistice dela un sistem la altul pe baza treceriide la latină la limbile romanice, referindu-sela creolizarea limbii latineşi la anumite fenomene de contactlingvistic, valorificând cu succesconcepte precum substrat, adstratşi parastrat.În rest, textul lui Daniele MaggiSolecismi metrici e costanza ritmica:versi ipometri e ipermetriin due poemetti in camerinesedi Quinto de Martella (1912-1984)ţine de poetică, mai concret, derelaţiile dintre metrică şi rimă. IarMarco Mancini (Latina antiquissimaII: ancora sull’epigrafe del Garigliano)reia discuţia cu privire lacunoscutul epigraf al lui Garigliano.Giovanna Massariello Merzagora(Repertorio linguistico, regionalitae traduzione) compară romanulLa chiave stella de Primo Levi cutraducerea franceză – Clè à molette–, stabilind interesante paralelisme,dar şi anumite discrepanţe întreoriginal şi versiunea franceză.3. Volumul conţine şi câtevacomunicări din Spania. Astfel,Benjamin García Hernández – Lasemantica de Eugenio Coseriu:significación y designación – remarcăspecificul lexematicii, prezentând-oîn contextul semanticiieuropene. Autorul constată că ceeace distinge semantica lui Coşeriu –începând cu Pour une sémantiquediachronique structurale, primulsău studiu din 1964 pe care îl considerădrept „manifest programatical semanticii structurale”, – este distincţiariguroasă dintre semnificaţieşi desemnare. Or, se ştie că semanticaistorică apărută odată cu Bréal,precum şi cea anterioară, identificausemnificaţia cu referinţa obiectivă.Această confuzie s-a perpetuatîn teoriile semantice moderne, cumar fi cea generativă, cea funcţionalăsau cognitivă, astfel încât „doarE. Coşeriu a fost în stare să depăşeascăsemantica tradiţională instituităde Bréal” (p. 121). Dat fiindcă semnificatul are o situaţie „intermediară”– este parte componentăa semnului lingvistic –, riscul principalal teoriilor semantice rămâne încontinuare faptul de a se centra maiales asupra desemnării şi aproapedeloc asupra semnificatului în sine.Mai ales că printre lingvişti e un faptcomun ca aceştia să fie întâi detoate sau mai ales gramaticieni şi,în consecinţă, să nu facă legăturaîntre diferenţele de semnificat şidiferenţele de formă expresivă. Defapt, încă în antichitate se obişnuiaacest lucru, devenind cu timpul unloc comun al celor mai multe curentedin semantica modernă. Deaceea a fost meritul extraordinar allui E. Coşeriu faptul că a proclamatautonomia semnificatului, ceea cea determinat eliberarea analizeisemantice de tirania tradiţională acelor două componente.Tot de domeniul semanticiiţine şi textul lui Rosario GonzálezPérez – Variaciones en el análisisestructural del léxico: límites yaplicabilidad. Autoarea considerăcă întemeierea lexematicii are locde fapt în 1958, la cel de-al VIII-leacongres internaţional de lingvisticăde la Oslo, unde Coşeriu, participândla discuţiile despre comunicareaprezentată de L. Hjelmslev,