PDF - Limba Romana

330Chiar din primele zile ale postului,tinerii începeau pregătirilepentru sărbătoarea Crăciunului.Flăcăii învăţau colindele îndrumaţi deun staroste (persoana care cunoşteacele mai multe colinde). Autoriicărţii spun că rolul starostelui eraspecific şi poporului german. PetreŞtefănucă însă afirma – la apariţiacărţii Din datina Basarabiei – că„starostele cetelor de colindătoride la Crăciun şi Anul Nou nu e imitaţiede la coloniştii nemţi din sudulBasarabiei, după cum cred autorii.Obiceiul se întâlneşte şi în satele româneştide pe valea Nistrului de Jos(judeţele Tighina şi Cetatea Albă),unde colindătorii îşi aleg un starostesau cămăraş, care să-i conducătot timpul cât umblă cu colindatul.Obiceiul cetelor cu staroste sau cămăraşe foarte vechi în aceste sateşi nu trebuie numaidecât să vedemo influenţă de la nemţi. Obiceiulexistă şi la ucraineni, însă la aceştiastarostele se numeşte birioza”[3, p. 117].Copiii începeau să umble cuPluguşorul în unele sate chiar îndimineaţa ajunului de Anul Nou şicontinuau până seara. Uneori, astăzi,flăcăii „hăiesc” toată noapteaAjunului de Anul Nou până în dimineaţaprimei zile a anului, cedândlocul copiilor mici, care merg dejacu „Semănatul”, urând sănătate,noroc şi belşug.O. Constantinescu şi I. Stoianrelatează şi despre o altă sărbătoareimportantă pentru toţi românii– Învierea Domnului. În dimineaţazilei de Paşti toţi spun: Hristos aînviat! şi răspund: Cu adevărat a înviat!După ce ajung cu pasca sfinţităacasă, se pune într-un vas cu apălimba Românăun ou roşu, unul alb şi o monedă.Explicaţia precreştină a acestui obiceieste că „obrajii să se înroşeascăca oul roşu, sănătatea să stăpâneascătot timpul corpul, bogăţiasă se reverse din belşug asupraacelora ce se vor spăla cu apa încare s-a pus banul, iar curăţenia sufletească,simbolizată prin oul alb,să desăvârşească moraliceşte fiinţabunului creştin” [2, p. 83-84]. Existăşi o explicaţie creştină. Oul roşu şibanul amintesc de sângele lui IsusHristos şi de vinderea lui către ceice l-au răstignit.Pe la mijlocul deceniului alpatrulea al secolului trecut, în timpulsărbătorii de Paşti exista unobicei care în unele regiuni a dispărut.În cele trei zile de sărbătoarecopiii luau câte o trăistuţă, pecare o puneau pe umăr, şi un băţ,ca să se apere de câini, şi umblaupe la casele oamenilor cu „Hristosa înviat!”. După ce li se răspundea„Adevărat a înviat!”, primeaucozonac, bomboane, ouă roşii şibani. Cei mai mari umblau numaipe la rude. Ouăle primite de la naşierau păstrate aparte timp de un an,ceea ce însemna că persoana carele-a primit va avea noroc. Colindatulacesta, pe lângă denumireade „Umblarea cu Hristos a înviat,poartă şi denumirea de Umblatulde-a ouăle sau Umblarea cu Învierea”[2, p. 85].În zilele de sărbătoare flăcăiişi fetele petreceau la horă. Hora sefăcea în mijlocul satului, unde eraconstruit şi un scrânciob. Flăcăul îşidădea în scrânciob fata iubită, iaraceasta îi oferea în dar ouă vopsitesau încondeiate.Un alt obicei, întâlnit în trecut