PDF - Limba Romana

Gramatică 97esenţială în analiza semantică modernă,deşi problema suprapuneriicelor două concepte nu se puneaîncă. Mai târziu, odată cu apariţiaunor noi cercetări în domeniu,găsim răspunsuri şi la această întrebare.A. Bidu-Vrănceanu a demonstratcă „această egalitate nueste obligatorie”. Dacă paradigmalexico-semantică este indivizibilă înalte paradigme lexico-semantice,iar un câmp nu coincide obligatoriucu o singură paradigmă, rezultă căun câmp nu este interpretat decâtca o clasă paradigmatică în senslarg [16].O altă problemă importantă înanaliza câmpurilor ţine de inventarulacestora. Întrebarea este: în cemăsură paradigmele lexico-semanticedintr-un câmp sunt deschisesau nelimitate şi în ce măsurăpresupun o ordine determinată[17]? În acest sens, susţinem părerilelingviştilor care consideră căorice clasă lexico-semantică estenelimitată, şi această caracteristicăse explică prin caracterul dinamical vocabularului. Acest fenomense manifestă mai puţin la sinonimeşi antonime, şi în mod special lacâmpurile lexico-semantice. Privindlucrurile din acest punct de vedere,apare problema delimitării câmpurilorsau a graniţelor acestora. Majoritatealingviştilor susţin că acesteanu au graniţe rigide sau sunt greude stabilit, astfel încât câmpurilepot fi analizate şi fără identificarealimitelor lor. O condiţie ar fi, dupăsavantul H. Geckeler, alcătuirea riguroasăa inventarului lor din punctde vedere semantic [18]. Autorulconsideră importantă delimitareaîn interiorul câmpului a unui nucleuşi a zonei periferice, constituite dedegajarea opoziţiilor semantice princare se caracterizează.În ceea ce priveşte problemacaracterizării câmpurilor lexico-semanticesub aspectul unei ordinideterminate a termenilor constitutivi,răspunsul este mai dificil. Îngeneral, primul aspect care esteinvestigat presupune existenţaunui sau a mai multor arhilexeme[19] sau termeni-bază [20] şiexistenţa unei ordini determinatea opoziţiilor. Cazurile numeroaseîn care ordinea nu poate fi stabilităîn clasele paradigmatice reprezentatede câmpuri trebuie interpretate,probabil, ca o particularitate astructurii lexicale, mai puţin rigidădecât alte structuri lingvistice, subliniazăE. Coşeriu [21].Câmpul lexico-semantic castructură semantică capătă validitatenumai după analiza acestuia,adică după ce sunt puse în evidenţăopoziţiile semantice caracteristice.Această metodă de investigare presupunemai multă rigurozitate, înlăturândsubiectivismul tolerat uneoriîn sfera semanticii.Principiile de stabilire a opoziţiilorau fost preluate din fonologie,unde au fost descrise de cercetătorulN. Troubetzkoy [22], care deosebeştedouă tipologii de opoziţii,prima referindu-se la raporturiledintre unităţile lexicale – acesteafiind privative, graduale sau echipolente–, iar a doua – de relaţiiledintre opoziţii, care pot fi la rândullor proporţionale, izolate sau multilaterale.Acestea sunt aplicate înstudiul opoziţiilor semantice. Prinurmare, opoziţia semnificativă estedefinită drept opoziţie pe care oformează două semne ale limbii încare semnificanţii sunt diferiţi.Lingviştii J. Cantineau [23] şiS. Marcus [24] au dezvoltat în continuareteoria opoziţiilor, adăugândalte două tipuri: opoziţie zero şi