PDF - Limba Romana

48ma formulată de Jakobson ca fiindesenţială pentru poetică – „ce facedintr-un mesaj verbal o operă deartă?” (R. Jakobson, Essais de linguistiquegénérale, 1963 / 1960,Paris, Minuit) – rămâne nerezolvatădin această perspectivă şi tocmaidatorită acestei perspective.Abordarea textualităţii literaredinspre o poetică fundamentată pecoordonatele teoretice ale lingvisticiiintegrale, credem, nu se confruntăcu acest impas teoretic, deoarecenu poate privi textul decât în naturasa esenţială, ca manifestare aactivităţii lingvistice creatoare(enérgeia), şi nu ca obiect (ergon);în consecinţă, demersul abordăriitextuale integraliste nu poate fi decâtunul de investigare a procesuluiintern de instituire a sensului,instituire determinată şi orientatăîncă de la început ca finalitate discursivpoetică. Altfel spus, nu estevorba de o descoperire ulterioarăîn produsul finit a elementelor depoeticitate (aşa cum procedeazădemersurile retoricii sau ale poeticiistructuraliste), ci de urmărireacreării sensului şi, implicit, a lumiitextuale în cadrul unui procesîn care statutul tipologic al textuluieste instituit odată cu producerealui, determinată implicit de finalitateadiscursivă asumată de cătresubiectivitatea creatoare (absolută),şi anume finalitatea poetică: se creeazăprin limbaj o altă lume.De asemenea, credem că, dinaceastă perspectivă integralistăpoate fi recuperată şi valorificatăconcepţia teoretică (şi metodaanalitică fundamentată pe aceasta)a poeticii jakobsoniene prin înţelegerea„poeziei gramaticii” dreptlimba Românăsemnificant textual constitutiv alprocesului de instituire a sensuluişi implicit prin reconsiderarea statutuluiontologic al textului (literar)drept enérgeia, şi nu ergon, cutoate consecinţele de ordin teoreticşi aplicativ care derivă de aici (amîncercat într-un alt studiu să demonstrămcă organizarea formală poateconstitui o tehnică textuală relevantăîn dinamica instituirii sensului,v. Oana Boc, Aspecte tipologice aledimensiunii spaţio-temporale înFlori de mucigai de Tudor Arghezi,în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai”,Philologia, nr. 4, 2001).O altă problemă pe care o vomaborda este încercarea de a definispecificitatea poetică în raport cugenul proxim identificat la nivelul„limbajului comun” (al logosuluipragmatic, în termeni aristotelici).Această perspectivă se regăseştela originea tezelor formulateatât de poeticienii formalişti, câtşi de cei structuralişti. Abordarealiterarităţii dinspre limbajul uzuala constituit unul dintre reproşurilemajore aduse formaliştilor care,prin conceptul de dezautomatizare,încercau să găsească diferenţaspecifică a literaturii în funcţie de ungen proxim stabilit eronat: limbajulprozaic. În opinia lui Bahtin, genulproxim al literaturii ar trebui să fiereprezentat de domeniile creaţieiculturale (ştiinţă, mitologie, filozofie,religie), şi nu de limbajul practic(ca şi cum limbajul poetic ar fi unparazit al limbii practice). În acestcontext, trebuie să amintim că, pede altă parte, E. Coşeriu încearcăsă valorifice esenţa tezei formaliştilorşi să identifice sensul determinăriilimbajului poetic ca „limbaj