PDF - Limba Romana

278limba RomânăCE LI CEREM BASARABENILORCe aşteaptă fraţii din Basarabia de la noi, ce suntem datori a li da,din comoara celor mai curate osteneli ale noastre, ale muncii noastre celeimai cinstite şi mai rodnice, a singurei care ne-a strâns împreună pentru ooperă comună, am spus.Dar şi noi avem să li cerem, în schimb, ceva. Ceva care la noi se găseştemult mai puţin. Ceva după care dorim de mult. Ceva care ni s-a năzăritşi pe alte plaiuri. Ceva care ni-a zâmbit în visul aşteptărilor şi în beţiagloriei. Ceva fără care, de acolo ori de aiurea, noi nu putem trăi.Acel ceva e idealismul care ni lipseşte prea mult.Nu idealismul care se strigă la tribuna adunărilor ori în locurile de întrunire,nu acela care se răsfaţă în cărţi comandate ca să fie aşa ori imitatedupă altele, străine, în care vibrează o sinceritate incapabilă de a fi reprodusă;nu idealismul de sale largi şi de zile mari. De acela am avut – preamult!Ci idealismul muncitor şi tăcut, idealismul hotărât şi fanatic, ireductibilulidealism luptător pană la moarte, acela care vede între ideea ajunsăcrez, şi între realizarea ei un drum, lung ori scurt, ce are a face!, daro linie dreaptă, care e a unei datorii faţă de care viaţa, cu tot ce poate sădea, familia, cu tot ce are dreptul să reclame, cugetarea, cu tot ce ar dorisă mai ştie, să mai lege, să mai guste, nu e nimic, idealismul pentru careîn vechea voastră patrie, Rusia, mii de oameni au murit zâmbind în funiaspânzurătorii şi înaintea plutonului de execuţie.Ceva din acest idealism am vrea.Ştim că mai aveţi de la vechii voştri tovarăşi ruşi şi altul. Pe acelacare e totdeauna nemulţămit de orice, care merge neţesălat şi cu injuriape buze, care scormoneşte fără ca scormonitura să fie o brazdă şi aruncăînlăuntru o otravă care ar fi în stare să ucidă orice sămânţă. Sumbrulidealism de complot şi de conspiraţie care, negăsind sensul pozitiv al vieţii,răspândeşte pretutindeni sepulcrala ştiinţă a negaţiei şi, neputând muri cuun zâmbet, trăieşte cu un blăstăm.De acela n-avem nevoie. L-am văzut aiurea dărâmând o împărăţie,distrugând o societate, zburând în vânt tot ce era cugetare, poezie, artă,omenie. Si, ici şi colo, în chiar viaţa noastră am auzit şoapta lui de şerpeşi scrâşnitul dinţilor lui cari ar voi să muşte în carne vie, la sfântul ospăţ alurii biruitoare.Daţi-l cui a voit să-l introducă şi la voi! Iar din suferinţa voastră vechede prigoniţi ai neamului, din exemplul cel mai bun al celor cari pentru o ţintăsocială au suferit pănă la capăt, daţi-ni puterea energiei care munceştesacrificându-se şi se sacrifică muncind!(Neamul românesc, An. XIII, nr. 90, 1 apr. 1918, p. 1.)