PDF - Limba Romana

30limba RomânăLolita ZAGAEVSCHIFuncţiile evocative în lingvisticaintegrală a textului1. Definiţia evocăriiUnul dintre conceptele mai importante din lingvistica textului în accepţiunealui Eugen Coşeriu, numită şi hermeneutica sensului, îl constituie evocareasau funcţiile evocative. Definiţia coşeriană generală a acestui conceptse prezintă în felul următor: „Numesc evocare ansamblul acestor funcţii[ale semnului în text], care nu pot fi reduse direct la funcţia reprezentativă.Evocarea contribuie considerabil la bogăţia limbii, prin ea luând naştereacel plurisemantism care nu ar trebui privit întotdeauna doar negativ, caindeterminare („Vagheit”), ci chiar pozitiv, ca o îmbogăţire. [...] Sensul ianaştere din combinarea funcţiilor bühleriene (aşadar funcţiile reprezentativă,expresivă şi apelativă) cu evocarea” 1 .2. Funcţiile evocative şi sensulFuncţiile evocative, în enumerarea dată de E.Coşeriu în monografiaLingvistica textului şi prezentate şi ilustrate de noi mai jos, sunt funcţiipotenţial producătoare de sens. Ele nu ne furnizează o listă completă deprocedee de sens, ci doar una mereu deschisă, care poate fi completatăde fiecare dată când descoperim o modalitate sau o tehnică nouă de producerea sensului într-un text 2 . Funcţiile evocative sunt posibilităţi de crearea sensului în general, în orice tip de text, nespecificat tipologic. Putemtotuşi presupune că textul poetic este locul unde vom găsi manifestareamaximală a funcţiilor evocative realizate.Când o funcţie evocativă se actualizează în text şi produce o valoarede sens reperabilă doar în acest text, ea capătă funcţie textuală. Astfelea contribuie la procesul articulării sau construcţiei de sens în acel text.Relaţiile semnice bühleriene şi cele evocative nu sunt totuşi unicele carepot îndeplini funcţii textuale şi participa la articularea sensului. Raportuldintre funcţiile evocative şi funcţiile textuale este oarecum analogic cu celdintre „materia primă” şi obiectul realizat din această materie, prin care eacapătă o anumită formă şi funcţie. Cu alte cuvinte, diferenţa dintre cele douăeste una de palier funcţional în constituirea unui text. „Orice nume am dorisă dăm diverselor relaţii care subzistă între semnul actualizat şi mediul săuînconjurător, acestea vor putea întotdeauna doar contribui la sensul textuluişi niciodată constitui [direct] sensul textului. În ceea ce priveşte conotaţia 3 ,este vorba, ca şi pentru evocare, despre o funcţie semnică, sensul este însăo funcţie textuală” 4 .