PDF - Limba Romana

152unor aserţiuni zidite ca o literă delege în conştiinţa generaţiei tinerede autorul lui Isabel şi apele diavolului.Comentariul are în vederechiar fraza de incipit a cărţii lui Eliade,găsind-o vulnerabilă: „Singurulsens al existenţei este de a-i găsiun sens”. Însă, pe tot parcursuleseului său, Petru Manoliu dovedeşteadevărate calităţi de vizionar,intuind impactul şi valoarea greude egalat a operei ce urma să fiescrisă de Eliade. Ca romancier, adebutat în 1935 cu Rabbi HaiesReful, urmat de Tezaur bolnav(1936), Moartea nimănui (1939),Domniţa Ralu Caragea (1939) şimonografia de popularizare Creangă,publicată în seria Cartea cuvieţi ilustre (1944). Dualitatea conştiinţei,luciditatea interogaţiilor întruautocunoaştere, adâncind, defapt, prăpastia dintre eurile carebântuie fiinţa umană, sunt tot atâtea„fapte” care alcătuiesc subiectulromanelor. Acestea se înscriu întrecoordonatele experimentalismului,ale autenticismului, ale soliloquiilor,integrându-se normelor asumate deliteratura anilor ’30-’40. DomniţaRalu Caragea oferă reconstituireaunor vremuri demult apuse, trădândapetenţa pentru amănuntul istoricce se regăseşte şi în piesa de teatruIo, Ştefan Voievod, ca şi în ceadedicată poetului Ovidiu, intitulatăOvidiu la Tomis.limba Română* * *După cum relevă titlul Io, ŞtefanVoievod, această piesă are înprim-plan personalitatea domnitoruluimoldovean. Ceea ce reuşeştePetru Manoliu este să conturezedimensiunile sufleteşti ale omuluicare a fost voievodul Moldovei,bântuit de povara singurătăţii, carestrişte a fiinţei umane, contopităcu destinul istoric al Moldovei – ţarăfără prieteni, înconjurată de duşmani.Uneltirile se plămădesc prinvicleşug, oamenii meniţi tămăduiriisufleteşti şi celei medicale îl trădează,astfel încât doar sabia îi rămânecruce şi mântuire. Întrebărileşi neliniştea existenţială îl chinuiepe domnitor; tulburat de asprimeaşi grozăviile istoriei, el încearcă săpătrundă în miezul lucrurilor pentrua dovedi adevărul, pentru a luminaîntunericul din conştiinţele celorcare ar fi trebuit să-l înţeleagăşi să-l ajute. Biruinţa de la Vaslui,din 1475, îi trezeşte îndoieli, chibzuinţai se transformă în iscodire adestinului, ca şi cum şi-ar provocapropria soartă pentru a privi cu dârzenieadevărul, oricât de crunt ar fi.Cea care i se pare hărăzită, sincerăşi desăvârşită în iubirea ei, Mariadin Hârlău, viitoarea mamă a luiPetru Rareş, îi veghează bucuriileşi întristările, căutând să răspundăneliniştilor domnitorului. „Marie, ştiitu ce este nedumerirea de dupăbiruinţă?”, încearcă Ştefan să-şipriceapă soarta. Dar el ştie că destinullui se numeşte ţară, că oameniitrebuie înţeleşi şi respectaţi chiardacă sunt mai săraci decât alte seminţii.În schimbul de replici pe careîl are cu doctorul Muriano, venit dela Universitatea din Bologna să-i tămăduiascărana de la picior, Ştefancaracterizează cu demnitate stareade lucruri din ţară, răspunzând,