PDF - Limba Romana

16limba RomânăCompetenţa lingvistică este definită în lingvistica integrală drept „cunoaştereape care vorbitorii o utilizează în [activitatea de] vorbire şi pentrustructurarea vorbirii. [...] cunoaşterea care se raportează la vorbirea însăşişi la structurarea acesteia” (Coseriu, 1988, 1). Competenţa lingvistică înansamblul ei (aşadar şi competenţa expresivă) este o cunoaştere „tehnică”,adică una clară şi sigură, dar nejustificabilă sau numai parţial justificabilă(Coseriu, 1968a, 137; 1988, 211; 1992, 11) 5 . Mai exact spus, în cunoaştereavorbitorului însuşi faptele lingvistice sunt justificabile (explicabile) doarprin prisma celor două tipuri de „motivare obiectivă nemijlocită”:(I) Întemeierea istorică: „[...] la întrebarea «De ce spuneţi astfel?» vorbitorulpoate răspunde: Pentru că aşa se spune. În cazul unui asemenearăspuns el se relaţionează la o comunitate şi la tradiţia acesteia, adică îşimotivează istoric vorbirea, bazându-se pe faptul că este membru al uneicomunităţi lingvistice” (Coseriu, 1988, 221-222);(II) Întemeierea funcţională: „În cazul celei de-a doua motivări nemijlocite,la întrebarea: «De ce nu spuneţi asta într-un alt mod?» vorbitorulrăspunde: Fiindcă acest alt mod ar însemna altceva. […] El indică tocmaifaptul că modalitatea sa de expresie corespunde funcţiei pe care vrea săo exprime, şi nu alteia” (Coseriu, 1988, 222).Din înţelegerea textual-tipologicului ca palier al cunoaşterii expresiverezultă că dimensiunile şi componentele structurării tipologice în actelelingvistice vor putea prezenta, în cunoaşterea vorbitorului, cele două tipuride motivare obiectivă nemijlocită descrise mai sus. La rândul lor, tipurilede motivare probează o dată în plus necesitatea de a opera distincţii conceptualeprecum cele anunţate, într-o organizare provizorie, în paragrafulanterior.Astfel, ni se pare că întemeierea istorică se manifestă în planul textualca revendicare de la o tradiţie discursivă şi funcţionează predilect în„Textformen” cum ar fi, dintre exemplele coseriene, povestea, salutul, silogismul,adică în special acolo unde textul se construieşte cu unităţi saureguli „repetate”. Întemeierea funcţională presupune identificarea funcţiilorde sens, a procedeelor şi a operaţiilor textuale ca atare şi realizarea lordirectă în actul discursiv, fără a se confunda cu definirea şi descrierea lordistinct-adecvată în demersul reflexiv al lingvistului. Întemeierea istoricăşi întemeierea funcţională vor configura două dimensiuni diferite sub carepoate fi examinat textual-tipologicul, dimensiuni cărora le vor corespundeconcepte tipologice distincte.2. Conceptul de „tip textual” în lingvistica integrală a textului2.1. Întrucât textul este definit, în lingvistica integrală, ca plan lingvisticautonom al creaţiei de sens, tipologicul nu poate fi definit decât ca modalitatea creaţiei de sens: modalitatea în care semnificatele şi designateleunităţilor textuale se constituie într-un nou semnificant, de grad secund 6 ,adică într-un semnificant pentru sens, şi modalitatea articulării interne asensului. În consecinţă, nici una dintre structurile „de suprafaţă”, strategiile„locale”, „macrostructurile semantico-sintactice” etc. identificabile în textenu configurează prin ele înseşi palierul tipologic, întrucât ele reflectă doar