PDF - Limba Romana

Critică, eseu 115Petre Gheorghe BÂRLEATREPTELE TĂCERII ÎN POEZIALUI LUCIAN BLAGA1.0. Exegeţii operei lui Lucian Blaga sunt de acord, în general, că temacentrală a poeziilor sale este tragedia „marii treceri”, „drama misterioasăcare se joacă între pământ şi cer” 1 .1.1. Spre această temă evoluează şi panteismul din prima etapă aactivităţii sale poetice (cf. Daţi-mi un trup, voi munţilor!), toate elementeleUniversului – natura, stelele, animalele, oamenii – participând „la mareatrecere”, prin „lenta lor procesiune spre moarte”.1.3. În mod implicit, de aici se naşte tonalitatea care îl caracterizeazăcel mai bine pe poetul-filozof: o adâncă melancolie, ale cărei nuanţe seexprimă în sonorităţi ce merg de la strigătul de desperare până la resemnareamută. Ceea ce ne propunem să analizăm este tocmai semnificaţiaacestor nuanţe, pornind de la premisa că ele reflectă cei doi poli ai gândiriifilozofice şi poetice a lui Lucian Blaga, respectiv căutarea, interogaţia dureroasăa începutului de drum şi înţelegerea, răspunsul calm pe care şi-lpoate oferi la sfârşitul actului de reflecţie filozofică şi poetică.2.0. Există în poezia lui Lucian Blaga o întreagă simfonie a esenţelorsunetului, căreia îi corespunde, dacă putem spune aşa, o simfoniede tăceri.Natura emitentului (voce divină, voce umană, sunete emise de animale,sunete / zgomote produse de obiecte, sunetele naturii, sunetele abstractemisterioase născute (percepute) doar în conştiinţa poetului), naturasunetelor, conţinutul sunetelor – adică semnificaţia lor ideatică, contextulemiterii şi receptării lor, receptorul căruia li se adresează, alcătuiesc, toate,un univers poetic bine structurat în opera lui Lucian Blaga. Se poate constata,de la o primă lectură, că raportul „sunet – tăcere” ocupă oarecumacelaşi loc cu raportul „lumină – întuneric” în scrierile acestuia. Rămânesă vedem dacă şi semnificaţiile sunt comparabile.2.1. Se aud, mai întâi, strigătele – treapta cea mai înaltă pe scarasonorităţii reflexiv-poetice din opera lui Blaga. Când este vorba despre strigătulprimordial al „păsării măiestre”, el este „prelung”, neamortizat de niciun gând al zădărniciei, de nici o umbră a conştiinţei dramei umane.(1) Ai trăit cândva în funduri de mareşi focul solar l-ai ocolit pe de-aproapeÎn păduri plutitoare ai strigatprelung deasupra intâielor ape.(Pasărea sfântă).Dar acesta este cazul fericit, unic, pentru că strigătul aparţine, de