PDF - Limba Romana

Critică, eseu 133trebuie să îşi realizeze potenţialulpropriu în care este ascunsă sursaidealului modern al autenticităţii şiobiectivele autorealizării.Principiul originalităţii presupunecă fiecare este unic, fiecareare de spus ceva unic. Refuzul dea exterioriza această unicitate, refuzulde a fi tu însuţi este, din perspectivaautenticităţii, imorală. Refuzulde a fi tu însuţi poate păreairesponsabil şi chiar imoral, datoritămai vechiului ideal al autenticităţii,chiar dacă acum acest ideal poatepărea uneori vetust, deoareceautenticitatea, într-o accepţie modernă,este considerată o unitateneînsemnată prin care evaluezi oidee, o operă de artă sau o poziţiepolitică. „Autenticitatea e o măsurăa obârşiei, însă obârşia nu are nimicde-a face cu substanţa. O ideepoate să ne aparţină şi totuşi să fiefalsă. O operă de artă poate să neaparţină şi totuşi să fie urâtă. O poziţiepolitică poate să ne aparţină şitotuşi să fie imorală” 5 .Derivată dintr-un sentiment deiritare în faţa convenţionalismului şiartificialităţii excesive, teoria autenticităţiireprezintă, în bună parte, oreacţiune anticalofilă, antiformalistăşi antiretorică. Prin poziţia intimistă,adoptată în Eseuri, Michel de Montaigneîşi releva atitudinea declaratăantiretorică şi antiliterară, din carederivă mult discutata sa modernitate:„Îmi întocmesc scrisul pe crâmpeiedescusute, cum este un lucrucare nu se poate spune legat şi cutoptanul [...]. Las pe seama maeştrilor,şi nu ştiu dacă o s-o scoată lacapăt în lucrul atât de amestecat,atât de amănunt şi furişat ca să puieîn şir această nesfârşită felurime dechipuri şi să oprească nestatornicianoastră şi s-o aşeze cu rost. Nugăsesc eu numai anevoios să legfaptele noastre unele de altele, dargăsesc anevoios a le arăta curat înparte prin vreo însuşire deosebită,atât sunt din două şi învârstate cuosebite luminări”. În spaţiul românesc,cel dintâi teoretician al anticalofilismuluipoate fi descoperit în IonGhica care, prin Scrisorile cătreVasile Alecsandri, se dovedeşteautorul celei mai autentice opere aepocii. „Fii sigur, amice, scria epistolarul,că ar putea să găseascăepistolele mele proaste, nesărate,lipsite de aprecieri adânci, lipsite desimţ politic, fără idei înalte şi patriotice,proză şi stil anevoie de înghiţit,dar niciodată nu le vor putea găsialături cu adevărul”. Inedit în ceeace priveşte problema anticalofilismuluiîn literatura română rămâneşi cazul lui Alexandru Macedonski.Deşi înclinat spre artificiozitate,până la limita alterării autenticităţiioriginare, el combate cu vehemenţă„preţiozitatea”, „dichisirea”, „preocupareade a face frumos”, „poza”.În acest sens, el este, fără îndoială,primul nostru anticalofil declaratpolemic, cu mult înaintea lui CamilPetrescu.Concepţie după care arta şiliteratura au datoria de a căutaexpresia directă, necontrafăcutăa vieţii, renunţând la orice artificiucare ar putea să altereze aceastăpercepţie, fie el de natură estetică,morală sau socială, autenticitateaeste mai degrabă efectul direct al