PDF - Limba Romana

82limba Românăsermo vulgaris cu semnificaţia de„a culca”: dr. culca, it. coricare, fr.couche, sp. colgar.Dacă focus purta iniţial semnificaţiade „cămin, vatră”, în latinavulgară a primit sensul de „foc”,substituind forma arhaică ignis,dispărută din toate limbile romanice(s-a menţinut doar în latinismelesavante de tipul, ignifug):dr. foc, it. fuoco, fr. feu, sp. fuego,port. fogo.Despre evoluţia semantică şireligioasă a lat. paganus, Tagliaviniscria următoarele: „paganus avea,în epoca clasică, când era folosit casubstantiv, două sensuri net deosebite,primul de «ţăran», adică locuitoral unui pagas, şi al doilea, propriulimbajului militar, de civil (opus«soldatului» care era «castrensis»).În limbajul primilor creştini, paganusprimise sensul de „non-creştin” şiera deci echivalent cu gentilis (s-avăzut deja că prin gentes, gentiles,natoines latina creştină reda formagrecească, care la rândul ei reproduceaebraicul goâm). După uniiautori, schimbarea de sens s-ardatora faptului că aşa-numitele pagirămăseseră multă vreme refractarecreştinării, răspândită mai ales încentrele urbane. Dar un remarcabilistoric al creştinismului, A. Harnaack,a demonstrat că trebuie pornitde la sensul de „civil” din limbajulmilitar, reluând de altfel o ipotezădin Cinquocento a juristului AndreaAlicati: orice creştin se simţea şi seconsidera „miles Christi” şi deci cinenu era „miles Christi”, era un „civil”,adică un paganus. Sensul iniţial allui paganus nu s-a păstrat decâtsporadic în limbile romanice; urmaşiiobişnuiţi ai lui paganus în limbileneolatine pornesc de la sensul latino-creştin(it. Pagano, fr. Payen,rom. Păgân etc.)” 5 .Vocabularul latinităţii dunărenecuprinde nu numai unităţi lexicalespecifice unei arii lingvistice izolate,ci şi evoluţii semantice inedite,îmbogăţiri de sens ale cuvintelor,inexistente în celelalte limbi neolatine,ceea ce ilustrează vitalitateaelementului latin (Constant Manecapropunea un grad de încărcaresemantică a lexicului latinei dunăreneîn valoare de 25%). Latinesculdolus, cu sensul de „durere”,şi-a conservat înţelesul în spaniolă(dolor), ca şi în derivatul acestuia„doloroso”, pe când în limba românăcuvântul „dor” cunoaşte un înaltgrad de abstractizare, de spiritualizare.Pentru a desemna noţiuneade „pod ”, limbile romanice folosescdrept etimon lat. ponce, -tis, în timpce în limba română termenul latin adezvoltat sensul de „punte”. Pentru„drum” s-a folosit „callis” din care aderivat românescul „cale”. Din „fossatum”,care avea sensul etimologicde „şanţ”, conservat în limbile francezăşi italiană (fr. fosse, it. fossato),în limba română s-a dezvoltatsemnificaţia „sat”. Termenul a pătrunsîn perioada modernă de dezvoltarea limbii române, ca neologismromanic, în structuri de tipulfossă septică. Latinescul „insignare”a dobândit în limba română înţelesulde „însemna”, spre deosebirede celelalte limbi romanice, undea conservat sensul de „a învăţa pecineva”. Pentru lat. intendere limbaromână a conservat semnificaţiaetimologică „a întinde”, spre deosebirede celelalte limbi romanice careau dezvoltat înţelesul de „a auzi, aînţelege” (fr. entendre, it. intendere,sp. entender). Acelaşi fenomen