PDF - Limba Romana

Aniversări 165mă aflu mereu în lumea cărţilor, înlumea cuvintelor. Dar... Am avut odramă în adolescenţă: am constatatla un moment dat că, deşi citisemmult şi ştiam multe, nu eram în staresă mă exprim, să vorbesc. Suntmut! mi-a fulgerat prin minte. Mut!Mut! Mut! Şi cu adevărat aşa era:de cum încercam să intervin într-oconversaţie cu sămaşii mei, aveamtrac, mă bâlbâiam... La lecţii abia deexpuneam tema, dar şi atunci princuvintele din carte. Este ştiut însăcă prima misiune a unei limbi estecomunicarea vie, apoi cea scrisă...Atunci am început cu toată îndârjireasă învăţ a mă exprima... Mi-aminventat metodele şi procedeelemele, unele nostime de tot, cum arfi: a delira vorbind sau a vorbi delirând.De unul singur... Dar asta-i ochestiune prea personală ca să maiintereseze pe cineva. În procesulde însuşire a unei limbi, începândtotdeauna cu limba maternă, se potevidenţia cel puţin trei etape. Primaeste perioada celor cinci ani, adicăpruncia, când asimilăm inconştientbazele limbii de la cei din jur: părinţi,fraţi şi surori mai mari, alţi copii,stradă etc. Vine apoi şcoala şicartea, care te conduc spre imensulcâmp al limbii literare, scrise,normate. Dacă ai o bază lingvisticăbună, acumulată în primii ani deviaţă, care să susţină pe ea întreguledificiu al limbii literare, normate,atunci evoluţia se produce firesc,fără rupturi. Eu am avut acea bazăgraţie faptului că la acea vremeîn mediul în care m-am născut sevorbea o limbă curată, frumoasă,melodioasă, cu multe nuanţe poetice,refractară la imixtiunile violenteruseşti, pe care le ironiza. Aş puteaaduce şi exemple, dar nu e locul şicazul. Da, era o limbă aparent arhaică,da, existau în vocabularul eiturcisme şi tătărisme, chiar şi polonisme,aşa fusese destinul istorical provinciei, dar baza era neaoşromânească...– Şi această limbă neaoşăa fost punctul de pornire pentruviitorul scriitor...– Da! Atunci când am începutsă scriu, foloseam multe expresiispecifice vorbirii de acasă. Şi aici iarăşise pot distinge câteva aspecte:vocabularul, dar şi sintaxa, punereacuvintelor în frază, în fine – melodiasau, cum am denumit-o eu, muzicalimbii. Poţi să aduni şi să cunoştimii şi zeci de mii de cuvinte dintr-olimbă, dar dacă nu ştii să le plaseziîn context conform ritmului intern,specific respectivei limbi, n-ai făcutnimic... În fine, să rezum: ca autoram început cu texte mici, de o pagină,lucrând la fiecare frază, la fiecaresintagmă, revenind de mai multeori. Am făcut traduceri, destule, înanii de ucenicie literară. Am fost mereunesatisfăcut de scrisul meu. Autrecut aproape două decenii până sămă simt în stare şi să am curajul dea aşterne pe hârtie fraze de, uneori,o pagină întreagă, cum se întâmplăîn scriitura modernă... Poate căaceasta nu era decât transpunereaîn scris a acelui delir verbal? Oricum,limba are şi ea stihia ei, viaţa şi legileei, pe care prea puţin le percepem,iar calea spre tainele ei o constituiefirea ei interioară, care se numeştemuzica limbii...– Memoria obârşiei, istoriaautentică a poporului nostru, continuitateafirească a generaţiilor,rezistenţa în faţa intemperiilor detot soiul – sunt teme predilectepentru Vladimir Beşleagă. Perso-