PDF - Limba Romana

146A. S. Puşkin considera cazulotrăvirii lui Mozart de către Salierica fiind posibil din punct de vederepsihologic, motivul crimei constituindu-lpizmuirea geniului de cătretalent. La antipodul ideii puşkiniene,C. Cheianu susţine că geniul estecel care avea motive să invidiezetalentul. Or, „Martorul X” confirmăaceastă supoziţie: „Salieri dispuneade tot ce-şi poate dori un artist şiun muritor: renume, succes, bogăţie.Mozart nu avea nimic din toateastea”. Personajele lui C. Cheianu,ca, de altfel, şi Mozart în piesa luiA. S. Puşkin, îl consideră pe Salierigenial.Invidia, care l-ar fi împins peSalieri la crimă, are o motivaţie psihologicămai complexă. „Problemacentrală este problema puterii înplanul realizării sau aspiraţiilor individuale:Salieri este stăpânit de seteade putere. A impune concepţiasa despre artă şi a o nega pe ceaa lui Mozart, a sacrifica harul spontanşi liber idolului trudei înseamnă,pentru Salieri, a-şi afirma puterea,a fi stăpân, a stabili dreptatea înviaţă” 11 , afirmă T. Nicolescu. Astfel,în piesa lui A. S. Puşkin, crimaca formă de manifestare a puteriicapătă în ochii criminalului o justificaremorală profundă şi o logicăsurprinzătoare. Salieri îşi asumărolul unui instrument al destinuluişi se consideră îndreptăţit să înfăptuiascăun act de justiţie supremă.Anume această calitate artificială,de judecător absolut, constituieimboldul crimei. În planul sugestieidramatice, punctul culminant al ambiţiiloracestui erou reprezintă şi momentulfinal al prăbuşirii sale reale.Cuvintele aruncate întâmplător delimba Românăcătre Mozart („Geniul şi crima suntincompatibile”) îl condamnă pentrutotdeauna pe Salieri la neputinţa dea se ridica mai pre(a)sus de alţii,de a fi „supraom” (nietzschian) şi...geniu. În piesa lui C. Cheianu, nudoar Salieri, ci fiecare erou îşi asumădrepturi şi decizii superioare, incompatibilecu calitatea lor umană.Deci, în baza unor ipoteze „biografice”,autorii re-construiesc un şir deprobleme, tentaţi să extragă conflicteprofunde, reale şi vitale şi săle dea un sens general-uman. Or,aceste piese nu se bazează totuşipe conflictul dintre geniu şi talent /om lipsit de talent, şi nici pe coliziuneapoziţiilor şi a artelor. Rădăcinileconflictului acestor drame seaflă în interiorul omului, în natura luispirituală contradictorie, implicândimpulsuri incontrolabile, dar şi înexterior, în ciocnirea tragică dintredouă tipuri de estetică, dintre douăsisteme culturale, deci – în veşnicaluptă dintre „antici şi moderni” şi înconflictul dintre geniu şi societate.În ambele piese conflictul estedinamic, autorii evitând soluţiilenete şi evaluările morale. Dacă înpiesa lui A. S. Puşkin primul act eunul al întrebărilor, iar al doilea alrăspunsurilor, la C. Cheianu dramaeste constituită dintr-o succesiunelogică de întrebări şi răspunsuri,pe modelul desfăşurării unui procesjuridic. Subiectul este „închis”:coliziunea tragică, anunţată la deschidereacortinei, este valabilă şipentru finalul piesei.Autorii analizează punctul culminantal conflictelor dramatice şi alpasiunilor. Ei întrevăd viaţa interioarăa sufletului omenesc în exploziile„pasiunilor adevărate” şi în „furtuni-