PDF - Limba Romana

Muzicologie 319cu note melodice alterate, pasajelecromatice de tip passus duriusculusarmonizate corespunzător (mai alesîn bas). Sunt evitate cadenţările petreapta I a tonalităţii, în locul căroracompozitorul preferă cadenţeledeschise pe treapta a V-a, a IV-a,a VII-a, evitând, astfel, şi cadenţaîn secţiunile mediene.Liedul Se bate miezul nopţiipe versuri de Mihai Eminescu estereprezentativ pentru gândirea armonicăa compozitorului.Prin complexitatea limbajuluiarmonic şi prin „înlănţuirile acordiceneconvenţionale” 7 , liedul Trădareaminteşte universul sonor al luiRichard Strauss. El are la bază unmotiv armonic ce apare în fiecaremăsură, generând o evoluţie armonicăinedită.2. Scriitura pianisticăAcest tip de scriitură relevăpotenţialul complex al valenţelorarmonice ale pianului, al ambitusului,al spectrului dinamic şi timbralfoarte variat. Departe de a fi doar unsimplu acompaniament, partida pianisticăeste cea care, prin complexitateascriiturii, scoate în evidenţăsensurile multiple ale melodiei dinpartida vocală. Preocupările compozitoruluiconverg, sub acest aspect,spre ilustrarea sonoră a ideilorpoetice şi amplificarea prin sunet asemnificaţiilor lor.În general, creaţia pianistică alui Dima se caracterizează prin predilecţiapentru scriitura arpegiată,de figuraţie armonică sau ostinato-uriarmonico-ritmice, cu irizări cromatice,pentru polifonia latentă caresubliniază melodia vocală.Gradul de complexitate alscriiturii variază de la simple pasajeacordice omofone, austere, până lamomente expresive de virtuozitatespectaculoasă.3. Relaţia voce – pianCercetarea universului sonorarmonic al unui compozitor esteimportantă atât pentru muzicologie,pentru cunoaşterea şi trasareacoordonatelor stilistice ce definesccreaţia compozitorului, cât şi pentrustilistica interpretării muzicale.Stilistica interpretării muzicale esteo ramură relativ nouă şi puţin studiatăîn muzicologie. Demersurilede interpretare a liedului românescar putea porni de la cântecele luiGheorghe Dima – creatorul lieduluiromânesc modern.Spectacolul vocal-cameral,interpretarea unui lied, „presupuneunitatea indisolubilă dintre cei doiparteneri – solistul vocal şi acompaniatorulpianist, unitate ce înseamnă,pe lângă multiple cunoştinţemuzicale, bun gust şi respect faţăde valorile artistice” 8 . Prin urmare,toate etapele de abordare a uneipartituri sunt valabile şi se impuna fi parcurse deopotrivă de solistulvocal şi de pianistul acompaniator,în efortul comun de a-şi „armoniza”concepţiile individuale asupralucrării.Liedul reflectă lumea în fiecaresunet care poate fi explorat lamaximum, atât de acompaniator,cât şi de cântăreţ, pentru a pune