PDF - Limba Romana

Aniversări 169acelea din care nu că nu poţi facebarem o masă, nici de foc nu-i bun –un putregai!... Au venit apoi cărţile,printre primele – Robinson Crusoede Defoe şi Dersu Uzala de Arseniev...Aventura existenţei umane şiexoticul lumilor îndepărtate... Apoi,în anii binecuvântaţi ai administraţieiromâne în Transnistria, m-amscăldat într-o mare de literatură românească,printre care basmele,potrivite pentru vârsta mea de atunci,Petre Ispirescu cu Tinereţe fărăbătrâneţe şi viaţă fără de moarte,apoi Vieţile sfinţilor, dintre care m-acutremurat şi marcat pentru toatăviaţa cea a lui Simion Stâlpnicul...După război, în seceta generală decarte, mi-a fost dat norocul să ajungîn biblioteca unui profesor din Congaz,care se numea domnul Sofian,acolo l-am descoperit pe Alecsandri,şi asta tocmai la vârsta cândîncepusem eu însumi să compunversuri... Ţin minte că mi-a copiatîntr-un carnet pastelul Secerişul, lacare mă uitam ca la o minune, pentrucă era scris româneşte, nu culitere ruseşti, cum eram obligaţi noisă scriem în şcoală, devenită iarsovietică, rusească. În aceiaşi aniam scotocit prin podurile caselor dinsat, pentru a descoperi cărţi româneşti,dar toate au fost arse de soldaţiicare au cantonat trei luni la noi.Deşi oamenii, fiind evacuaţi, au distrustotul, totuşi am găsit câteceva. Printre acestea, un manualde geografie de Mehedinţi, în carela o pagină era o notă despre româniidin afara graniţelor, şi în aceanotă figura numele lui Filimon Marian,om cu carte din satul meu, darşi părinte al unui fost vecin. AcelFilimon Marian îi trimitea scrisori luiPan Halippa la Chişinău în 1917,rugându-l să trimită în sat „preotmoldovan, să facă la biserică slujbape moldoveneşte, că avem preotrus şi norodul nu înţelege cuvântulDomnului...”. Am mai descoperit lao bătrână, pe numele ei Dosia (Teodosia),nora lui Filimon Marian, unDicţionar Şăineanu, ediţie de prinanii 1926-’28, în care la fel am găsitun alineat despre românii transnistreni,despre teroarea bolşevică acomuniştilor în părţile noastre... Săvedeţi ce mucalită era acea mamăDosie! Când am început să publiccâte ceva şi mi-a mers buhul de literat,vin odată în sat şi cineva îmitransmite spusa ei: „Aista a lu’ VasileBeşleagă a ajuns scriitor! Darcine l-o făcut scriitor? Eu l-am făcut,că i-am dat o carte de-a lui Laşu”...Laşu, Mihail, Mihăilaş, era feciorulei mai mic, care a fost învăţător laCimişlia. După război, n-a mai revenitîn sat de la front, de teamarepresiunilor... Avea dreptate mamaDosia: în acel Dicţionar Şăineanuse aflau nu doar toate cuvintele pecare le foloseam eu în textele mele,ci infinit mai multe, ceea ce înseamnăcă mai am atâtea a învăţa, pentrucare treabă, alături de noua ediţiea Dicţionarului Şăineanu, apărutla Editura Litera, îl păstrez cugrijă pe vechiul Şăineanu, ambele– comori de nepreţuit!... Au venitalte timpuri, s-au iscat alte problemeîn evoluţia mea de scriitor... Noroculmeu şi al generaţiei mele a fost căîn perioada formării ca oameni delitere am avut parte de relativa liberalizarea climatului cultural şi social,intervenit după moartea tiranului– dezgheţul hruşciovist, perioadăîn care a fost permis accesul la cărţiromâneşti şi s-a deschis la Chişinăuo librărie, unde puteai să procuri