PDF - Limba Romana

Coşeriana 45ales în esenţa sa (şi în funcţia saesenţială).Unul dintre meritele incontestabileale lingvisticii integrale esteacela de a oferi un cadru epistemologicelaborat sistematic, adecvatlingvisticii şi ştiinţelor culturii în general.Această reîntemeiere a lingvisticiiîn funcţie de specificul naturiilimbajului, considerat ca dimensiuneprimară a creaţiei spirituale şidefinit, intrinsec, prin funcţia semnificativă,poate reprezenta punctulde plecare esenţial în cadrulunui demers de reconstrucţie apoeticii.În înţelegere coşeriană, limbajuleste în mod primordial unproces dinamic care aparţine activităţiiintelectuale a omului, potenţialinfinită, stând sub semnul creativităţii.Limbajul nu este în primulrând întrebuinţare, ci creaţie desemnificate. Nu este creaţie desemne materiale pentru semnificate(conţinuturi lingvistice) dejadate, ci, dimpotrivă, este creaţie deconţinut şi expresie în acelaşi timp.Prin acesta, limbajul este o activitatecognitivă, o modalitate specificăomului de a lua contact cu lumea,de a cunoaşte realitatea pe care oclasifică şi o exprimă prin semnificate(semne lingvistice, dacă luăm înconsiderare şi dimensiunea materialităţiinecesare şi nedisociabile deconţinut). De asemenea, orice actlingvistic e un act creator, fie ca selecţieliberă a unităţilor limbii, fie caexpresie a unor intuiţii mereu inedite.Astfel, limbajul este creaţie continuă,enérgeia, în termeni aristotelici(de altfel, teoria coşeriană asupralimbajului se înscrie, din aceastăperspectivă, în orizontul deschis deAristotel şi Humboldt). Însă aceastăcreativitate stă mereu sub semnulalterităţii, deoarece subiectul creatorde limbaj este, spune Coşeriu,un „subiect între subiecte”.Această definire complexăa limbajului dintr-o perspectivăesenţială şi intrinsecă îl priveşteîn ceea ce este el primordial, autonom,fără a-l reduce la ceea ce îieste secundar, accesoriu şi derivat.Altfel spus, funcţia fundamentală şiesenţială a limbajului este „funcţiasemnificativă” – creaţia liberă desemnificate (conţinuturi lingvistice),în alteritate. Acest concept coşeriande „funcţie semnificativă” defineştenu numai esenţa creatoare a limbajului,ci şi autonomia sa funcţională,în spiritul conceptului aristotelicde logos semantic. Coşeriu atrageatenţia că dacă ne limităm să observămlimbajul ca activitate de a vorbi(în sensul de a realiza acte lingvisticeparticulare), putem fi conduşi laidentificarea funcţiei sale, a proprieisale finalităţi cu funcţia sau cu tipurilede funcţii ale actelor de vorbirecare se realizează cu ajutorul său.Astfel, unele orientări din lingvistică,încercând să determine scopurilecare predomină în actele de vorbire,au ajuns la definirea limbajuluidrept ceva care „serveşte la...” sau„serveşte în primul rând la...”. Darîn acest caz nu este vorba de finalitatealimbajului, ci doar de scopurileocazionale ale actelor de vorbire.(v. E. Coseriu, El hombre y su lenguaje,în El hombre y su lenguaje.Estudios de teoría y metodologíalingüística, Madrid, Gredos, p. 15).Asemenea reducţii (reducţia apofantică,reducţia pragmatică) nu potconduce la recunoaşterea esenţei