PDF - Limba Romana

268considera foarte important, pentrucă scotea în relief atitudinea uneiechipe de ziarişti ce conştientizaumai bine ca alţii situaţia dramaticăa limbii române la est de Prut. Astfel,colaboratorii Moldovei au optatprimii pentru „recunoaşterea identităţiicelor «două» limbi romanicede răsărit, garantarea unei exercitărilargi, depline şi nestingherite afuncţiilor sociale ale limbii noastre,prin decretarea ei ca limbă de stat(oficială), principală, de bază, revenireala grafia latină, rezolvareacomplexului de probleme ce ţine defuncţionarea limbii şi de bilingvismîn Republica Moldova nu pe calemecanică, ci conform unor criteriiştiinţifice”. Redactat la Moldova,„ecoul” a trecut din redacţie în redacţie,fiind semnat de mai mulţijurnalişti de la Casa Presei. Colegiinoştri care au ezitat atunci să semnezememoriul, au manifestat „reticenţă”mai apoi şi în alte împrejurări,ezită, cu regret, şi acum...Ce uniţi şi optimişti eram totuşila ’89! Şi... cât de grăbiţi, irascibili şiizolaţi suntem acum......Rememorez adesea frumoşiipentru mine ani legaţi de revistaMoldova şi nu pot accepta gândulcă mulţi dintre cei care au păşitpragul publicaţiei şi care deveniserăulterior sufletul mişcării pentrurenaşterea noastră naţională numai sunt acum în viaţă. Ion Dumeniuk,Ion Vatamanu, Ion şi DoinaAldea-Teodorovici, Ion Gheorghiţă,împreună cu care am publicat la revistăprima în Basarabia postbelicăculegere de rugăciuni, GheorgheMalarciuc, Ion Osadcenco şi atâţiaalţii pe care i-am cunoscut la revistăsau prin intermediul ei. Oameni modeştice făceau totul dintr-o pornirelimba Românăsinceră, fără zarvă, trăgeau brazdădupă brazdă, arând ogorul culturiinaţionale şi al limbii materne, pregătindsămânţa şi solul pentru ziuade mâine. Aceşti purtători şi apărătoriai fiinţei noastre, între carese impune figura monumentală aprofesorului Ion Dumeniuk, au făcutmai mult decât cete întregi dezurbagii, – că am avut şi avem parteşi de aceştia! – care afirmă că „suntemun neam şi o limbă” doar cândse întrezăreşte profitul personal, iaratunci când e vorba de muncă, risc,disconfort, se volatilizează.Gândind la anii în care lucramla revista Moldova şi care au coinciscu anii renaşterii noastre naţionale,mă surprind constatând că noi ampierdut de atunci încoace multe redute,nepermis de multe, deoareceam fost ţinta acelora care nu auacceptat şi nu vor accepta că limbace o vorbim este româna şi căBasarabia este străvechi pământromânesc. Am pierdut în faţa istorieişi a viitorimii, deoarece chiar şidupă ’89 a continuat mancurtizareabasarabenilor, dar şi pentru că nuam fost uniţi la munca de luminarea neamului (vorba lui Alexei Mateevici),aşa precum eram odinioarăla mitinguri. Discordia ne macină şi,cu regret, se extinde tot mai mult.Obişnuinţa unora de a privi realităţilenu de la înălţimea naturală, ciurcaţi pe catalige de ceară, lipsaechilibrului spiritual şi a încrederii înziua de mâine, această incertă starede lucruri dacă va continua riscă sădevină fatală pentru toţi.Când oare Ştefan cel Mare neva aduna din nou?Când vom fi o credinţă, o vrere,un destin?!