PDF - Limba Romana

118limba RomânăAceasta însăşi este percepută ca un cântec vechi, ce aminteşte deiluziile tinereţii.(9) Cântecul vechi vrea înc’o datăVrea şipotul să şi-l înveţe.În jilavul muşchi mi se-mbiepăreri şterse din tinereţe.(Septemvrie).Desigur, cântecul mai are cel puţin încă o semnificaţie, pe aceea depoezie. Şi această ipostază însă (care reia ideea exprimată etimologic printermenul latinesc carmen „cântec”, „poezie”), cântecul-poezie are acelaşirost: descifrarea tainelor existenţei, reflectarea sublimată a acesteia. Deaceea, în autobiografiile reale, poetul se identifică cu cântecul, căci acestaeste rostul poeţilor, prin definiţie, convertirea „graiului pierdut” în cântec(cf. Poeţii).Ca şi în cazul strigătului, cântecul cotidian se stinge, moare odată cusufletul – „pe coarde dulci de linişte”.2.3. Pe o treaptă mai jos, pe portativul exprimării misterelor existenţei,se află vorbirea, respectiv cuvântul. Bineînţeles, coborârea tonului, în ordineasonorităţii fizice, este compensată simetric de sporirea semnificaţiilorcorespunzătoare. O întreagă gamă de uimiri, interogaţii, regrete etc. setransmit prin acest mijloc de comunicare, în ordine divină / umană, supranaturală/ naturală. Cele mai frecvente încercări de „traducere” a semnelorexistenţei pe înţelesul oamenilor sunt vorbele şi nu întâmplător specialiştiiau remarcat faptul că noţiunea de „cuvânt” apare aproape la fel de frecventîn poezia lui Lucian Blaga ca şi noţiunea de „semn” 3 . Dar relativa paritatea frecvenţei nu înseamnă nici pe departe echivalenţa celor două noţiuni.Dimpotrivă, termenii apar în raport logic de excluziune. Desigur, rolul iniţialşi aparent al poetului este acela de a mântui cuvintele, de a le aduce, prinartă, în starea de graţie care le face capabile să transmită o experienţăancestrală. Dar, dacă s-ar limita la a investi cuvintele cu sensuri noi şi la ale încărca cu podoabe suprasaturate (care constituie o maladie, un canceral limbajului) 4 , poetul nu şi-ar justifica rostul pe lume. El trebuie să creezeun sistem de credinţe şi, anume, că tainele existenţei sunt revelate numaiîn starea de linişte – interioară, mai ales. De aceea necuvintele sunt încămai importante decât cuvintele. De aceea vocea umană este estompatăşi ea, în poezia lui Blaga, precum se întâmplă şi cu strigătul sau cântecul,printr-o întreagă strategie a surdinei.Am văzut deja că până şi cuvintele înscrise pe crucea Mântuitoruluitransmit „sângerarea” acestuia. În general, spune poetul, cuvintele exprimăîn mod deformat gândirea şi simţirea noastră, depăşind sau restrângândcontururile eului real.(10) Câteodată spun vorbe cari nu mă cuprind,câteodată iubesc lucruri cari nu-mi răspund.(Biografie).Cuvintele nu pot transmite alt adevăr decât cel al trecutului. La fel şi„cântecul de septemvrie”, vocea poate fi un „semnal de toamnă”, marcândamarul vârstei de dinaintea sfârşitului, „în cercul înşelăciunii”, adică al tre-