PDF - Limba Romana

Coşeriana 39Clarificarea acestui aspect ni se pare foarte importantă şi chiar decisivăpentru stabilirea tipului de proză din romanul Luntrea lui Caron – memorialisticăsau literară. Adică: fie că textul interpretează (chiar dacă romanţat-„plasticizant”)şi dă sens unei serii de experienţe empirice directe dinlumea experienţei sensibile curente şi atunci este un obiect din lumea necesităţiişi a cauzalităţii (universul de discurs al experienţei curente); fie căeste o creaţie artistică (chiar dacă face trimiteri la fapte istoric-constatabile)şi aparţine lumii libertăţii şi a finalităţii (univers de discurs al fanteziei). Însuşifaptul că romanul generează ezitări în a‐l încadra într‐o modalitate saualta este un indiciu al faptului că s‐ar putea să nu aparţină, în mod univoc,unui singur domeniu de cunoaştere, ci să se situeze, oarecum, într‐o zonăde interferenţă, ceea ce ar permite lectura lui, într‐o măsură mai mare saumai mică, şi dintr‐un unghi (ca memorii), şi dintr‐altul (ca roman).4. Câteva observaţii finaleÎn ceea ce priveşte contribuţia funcţiilor evocative la construcţia sensuluiîn general, E. Coşeriu observă că, de obicei, sensul ia naştere prinintermediul raportării (semnului) la contextul indirect (care desemnează,de fapt, textul în întregime şi, prin aceasta, poate cuprinde toate celelalteprocedee de construcţie care vor apărea în text); de asemenea, sensulapare din combinarea diverselor contexte lingvistice sau extralingvistice.La limită, sensul se poate construi pe baza unei singure evocări sau funcţiievocative realizate, dar aceasta este un fenomen rar 45 .Amintim că funcţiile evocative, concept important al lingvisticii (integrale)a textului, reprezintă nişte posibilităţi de construcţie a sensuluitextual în general. Ca propunere de elaborare a domeniului cercetăriisemanticii textuale, am prezentat, într-o lucrare de dimensiuni mai mari,teza că metafora ca fenomen textual de natură duală (înţeleasă (A) ca„figură” în constituţia textului şi (B) ca procedeu textual ) poate fi privită cafiind, într-un anume sens, complementară complexului de funcţii evocative.Aceasta ar permite ca în domeniul cuprinzător (şi încă insuficient debine definit) de studiu al semanticii textuale să se poată întâlni lingvisticatextului cu poetica 46 .Nu există o corelare strictă între realizarea anumitor funcţii evocativeşi un anumit tip de texte (în accepţiunea tipologiei integraliste a textelor).Se pot face doar observaţii cu privire la predilecţia pentru realizarea anumitorfuncţii evocative în anumite tipuri de texte.În concluzie, deşi domeniul cercetării textuale de pe temeiurile teorieiintegrale a limbajului este încă în faza de început, putem constata de peacum vastitatea orizonturilor teoretice şi a posibilităţilor de investigaţie deschiseşi, totodată, valoarea practică aplicativă incontestabilă a conceptelorlingvisticii integrale a textului elaborate până în prezent, printre care un locimportant îl ocupă evocarea.