PDF - Limba Romana

110de cercetătoarea Alexandra Moraru).Pentru a exprima aceeaşi ideeexistă inovaţii stilistice şi în textelealtor scriitori. În romanul lui EugenBarbu, Groapa, naratorul comentează,după ce un părinte îşi ceartăcopilul: „Vorbele cădeau ca ploaiaîn baltă”. O imagine asemănătoareîntâlnim şi la Eminescu, în poeziaEpigonii: „Noi cârpim cerul cu stele,noi mânjim marea cu valuri ”.În încheiere, facem următoareleobservaţii:[1] În lingvistica modernă termenulsinonimie a ajuns să fie utilizatîntr-o accepţie mai largă, extinzându-seşi la celelalte niveluri /compartimente ale limbii, nu doarcu referire la unităţile lexicale. Aajuns, prin urmare, să se vorbeascădespre sinonimie fonetică, morfologică,gramaticală etc., categoriiacceptabile, de vreme ce rămânemîn interiorul aceleiaşi limbi.[2] Termenul de sinonimie interlingvisticăa apărut în limbajul logicienilorşi al traducătorilor. Lingvistulnu-şi permite să-l utilizeze, dupăcum nici nu întrebuinţează termenica antonimie / paronimie / omonimie/ polisemie interlingvistică. Factorulsemantic reprezintă un criteriude organizare a vocabularului, darnumai pentru fiecare limbă în parte,chiar dacă menţionatele categoriisemasiologice caracterizează (cauniversalii) toate limbile.[3] Întrucât nu acceptăm existenţasinonimiei interlingvistice (nicia conceptului şi nici a termenului),sintagma sinonimie intralingvisticădevine tautologică. Există sinonimieşi nimic altceva.limba RomânăNOTE1Eugeniu Coşeriu, Lecţii de lingvisticăgenerală, Editura Arc, Chişinău,2000, p. 118.2Totuşi, vezi Mariana Andrei, Sinonimiafrazeologică şi lexico-frazeologicăîn limba română, Editura Universităţiidin Piteşti, 2003, p. 17 şi p. 30.3Vezi Ioan-Lucian Popa, Un modelintegrator al situaţiei de sinonimie(teză de doctorat nepublicată), Iaşi,2003, p. 97-99.4John Lyons, Introducere în lingvisticateoretică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,1995, p. 70.5Cf. Lyons, Introducere, p. 479.Acelaşi lucru îl susţine şi Narcisa Forăscu(vezi Angela Bidu-Vrănceanu,Narcisa Forăscu, Limba română contemporană.Lexicul, Editura HumanitasEducaţional, Bucureşti, 2005, p. 99).6Echivalările în româneşte îiaparţin lui Coşeriu şi uneori traducătorilor.7Termenii reflectă principiul luiCoşeriu în terminologie: „să transformîn termen ceea ce există deja în vorbireacurentă” (Eugeniu Coşeriu, Lingvisticaintegrală, Editura Fundaţiei CulturaleRomâne, Bucureşti, 1996, p. 55).8Ibid., p. 54.9Ibid., p. 59.10Coşeriu, Lecţii..., p. 246.11Eugen Coşeriu, Prelegeri şiconferinţe (1992-1993), Iaşi, 1994,p. 40.12Coşeriu, Lecţii..., p. 246.13Coşeriu, Lingvistica..., p. 56.14Coşeriu, Lecţii..., p. 246. Altfelspus, sensul este „conţinutul specific alunui act de vorbire sau al unui complexde acte de vorbire, adică al unui discurs”(Coşeriu, Lingvistica..., p. 54).15Coşeriu, Lecţii, p. 247.16Coşeriu, Prelegeri..., p. 41.