PDF - Limba Romana

Coşeriana 236. Principiile tipologiei textuale de orientare integralistă, decelateprin prisma analogiei cu tipologia limbilor6.1. Diferenţa fundamentală dintre tipologia integrală a limbilor şi “tipologiilede procedee lingvistice” poate fi constatată încă de la nivelul primaral cadrului şi modului în care se formulează însăşi problematica tipologică.Astfel, în timp ce tipologiile morfosintactice, fie ele „globale” ori „parţiale”,sunt doar „tipologii” (categorizări) ale procedeelor lingvistice, tipologia integralăeste o tipologie a limbilor ca atare, a limbilor „reale”.Pentru „tipologiile de procedee lingvistice”, „tipul” este fie o clasă delimbi delimitată prin anumite trăsături (într-un set care poate fi mereu altfelselectat), fie un construct ideal care se realizează într-o măsură maimare sau mai mică în limbile istorice. În schimb, pentru tipologia integralistă,tipul lingvistic este un nivel al structurării semantice şi materialea fiecărei limbi, şi anume: „nivelul tipurilor şi categoriilor de funcţii şi procedee,al principiilor unitare în structurarea semantică şi materială a uneilimbi” (Coseriu, 1983a, 274). Tipul „corespunde principiilor de structurarea unei limbi şi reprezintă coerenţa şi omogenitatea ei funcţională, subiacentevarietăţii şi diversităţii funcţiilor şi procedeelor specifice de la nivelulsistemului” (Coseriu, 1987a, 53-54) 16 .Consecinţele acestei înţelegeri configurează tot atâtea aspecte subcare se manifestă diferenţa fundamentală dintre tipologia integrală a limbilorşi tipologiile de procedee lingvistice.(1) Tipologia integrală nu priveşte „morfosintaxa” în sens restrâns(forme şi construcţii care apar ca atare într-o limbă), ci funcţiile semanticecorespunzătoare acestora, mai exact tipurile şi categoriile de funcţii, ca„unităţi funcţionale mai înalte şi mai cuprinzătoare”, „principiile funcţionaleale structurării semantice în fiecare limbă” (Coseriu, 1983a, 269).(2) Tipologia integrală urmăreşte aşadar să descopere conexiuni funcţionalecuprinzătoare („weitgreifende funktionale Zusammenhänge”), caremotivează structuri şi funcţii din mai multe zone ale limbii – de la morfosintaxăşi până la vocabular sau chiar fonologie. Un exemplu în acest sens îlconstituie principiul tipologic identificat de Coseriu în limbile romanice (determinăriinterne pentru funcţii interne şi determinări externe pentru funcţiiexterne – Coseriu, 1983a, 270).(3) Tipologia integrală se situează la palierul structural (nivelul funcţional)propriu-zis al tipului, adică al „principiilor şi categoriilor structurării(Gestaltung) unei limbi”, pe când tipologiile morfosintactice rămân de faptla palierul sistemului limbii (Coseriu, 1983a, 270).(4) Tipul nu este dat dinainte, în calitate de set de criterii clasificatoriiselectate convenţional, ori de construct / tipar, ci trebuie identificat („descoperit”)în limbile reale, prin conducerea faptelor sistemice la unităţi superioareşi principii funcţionale care nu sunt constatabile empiric ca atare.Aşadar, calea investigaţiei tipologice nu este descendentă, de la criterii /tipare abstracte înspre ilustrarea lor în sistemele limbilor, ci ascendentă,de la sistem înspre tip (Coseriu, 1983a, 277).(5) O „conexiune” tipologică nu este o simplă coprezenţă uzuală defapte sau trăsături sistemice constatată empiric, ci o autentică unitate func-