PDF - Limba Romana

38limba Română4. Univers de discursPrima dată acest concept apare la E. Coşeriu în studiul din 1955 38 ,Determinación y entorno: „Prin univers de discurs înţelegem sistemuluniversal de semnificaţii de care aparţine un discurs [text] (sau un enunţ)şi care îi determină validitatea şi sensul. Literatura, mitologia, ştiinţele,matematica, universul empiric, în măsura în care sunt «teme» sau «lumide referinţă» ale vorbirii, constituie «universuri de discurs»” 39 .În lucrarea despre lingvistica textului, participarea universului de discursla construcţia sensului, printre alte funcţii evocative, este ilustrată reluând unexemplu din studiul din 1955: „Deja faptul însuşi de a ne referi la un universde discurs determinat contribuie la apariţia sensului 40 . Sensul apare însă şidin amestecul intenţionat al diferitelor universuri de discurs. La baza unuiasemenea enunţ ca în pădure doi tineri matematicieni extrăgeau din copacirădăcinile pătrate […] stă un amestec intenţionat al diferitelor universuri dediscurs” 41 . Acelaşi tipar îl regăsim în mai multe locuri din roman, indicând chiaro anumită predilecţie pentru această modalitate de exprimare a ironiei.Ex.: „Nu departe se răsfăţau în soarele arzător, ce topea aerul răcoros,un pâlc de goruni cu coroane magnifice, de ilustrat manuale de botanică”(p. 64); „Popa Caron nu trecea suflete, ci care cu fân. Am zâmbit fără voie,văzând cum decad semnificaţiile pe malul Mureşului” (p. 219); „De altfel, uliţelenu mai duceau în vis, toate duceau numai în «câmpul muncii»” (p. 363).Într-un studiu târziu care a fost, iniţial, comunicare la Congresul internaţional„Orationis Millennium”, L’Aquila, Italia, iunie 2000, adică „dupăpatruzeci de ani şi noi reflecţii asupra problemei”, E. Coşeriu aduce douăprecizări şi două modificări în chestiunea definirii universului de discurs 42 .Precizări: (a) universurile de discurs sunt, în definirea sa, universuride cunoaştere care corespund modurilor fundamentale ale cunoaşteriiumane, sunt universuri în care limbajul se prezintă ca manifestare a unuimod autonom de a cunoaşte; limbajul nu creează „lucrurile”, ci recunoaşteşi delimitează modalităţi de a fi în „lucrurile” înseşi 43 ;(b) când afirma că „nu există decât o singură lume”, nu înţelegeaprin aceasta lumea empirică „reală” a pozitiviştilor, ci se referea launitatea ideală a „lumilor”, care alcătuiesc un „univers vital al omului”,unic şi unitar, chiar dacă neomogen.Modificări: (1) Coşeriu distinge patru universuri de discurs, corespondentemodurilor fundamentale ale cunoaşterii umane: a) universulexperienţei curente; b) universul ştiinţei (şi al tehnicii ştiinţific fundamentate);c) universul fanteziei (şi al artei) şi d) universul credinţei;(2) disociază între univers de discurs şi lume sau „domeniu de cunoaştere”:a) lumea necesităţii şi a cauzalităţii (în sens kantian), adică lumeaexperienţei sensibile curente; b) lumea libertăţii şi a finalităţii (de asemenea,în sens kantian), adică lumea creaţiilor umane sau a culturii în generalşi c) lumea credinţei, adică lumea raportată la voinţa lui Dumnezeu.Universurile de discurs privesc modalităţile cunoaşterii, iar „lumile”corespund „obiectelor” cunoaşterii 44 .