PDF - Limba Romana

66limba Românărusificarea terminologiei naţionale. Doar pentru oamenii fără o pregătiretemeinică în cultură şi terminologie a limbii materne, acest proces păreainocent, ei procedând la adăugarea desinenţelor limbii materne la cuvintelerespective ruseşti. Dar acest proces a dus la schimbări serioase, maiîntâi în atitudinea vorbitorilor faţă de limbile lor materne. Actualmente, înmulte cazuri, funcţionarea acestor limbi se reduce la nivel de vorbire popularăsătească, mai rar – orăşenească, iar utilizarea lor la nivel oficial,statal şi profesional, o spun cu regret, poartă de obicei un caracter deparadă sau se transformă în vorbire macaronică.Iată două exemple.În ianuarie ’93, am participat, cu referatul Problemele lingvistice pe teritoriulMoldovei în perioada postsovietică, la Conferinţa ştiinţifico-practică„Interesele de stat şi rolul organelor de interne în asigurarea ordinei constituţionale,a drepturilor şi libertăţilor omului în raioanele de est ale RepubliciiMoldova”. După conferinţă a avut loc un five o’clock, în cursul căruia prim-viceministrulApărării al Republicii Moldova ne-a povestit (bineînţeles – în limbaromână) despre rolul şi locul Armatei Naţionale în desfăşurarea luptelor înraioanele de est ale Moldovei. Asistau la discuţie şi doi generali din România,care fuseseră invitaţi la conferinţă în calitate de observatori. Noi, tustrei,ascultam cu atenţia încordată povestirea cuprinzătoare a viceministrului.Totuşi, din timp în timp, observam pe feţele invitaţilor noştri o umbră uşoarăde deranj şi a lipsei de înţelegere. „Iertaţi-mă, vă rog, am spus eu, poate văderanjează ceva? Pot să vă ajut?” „Ştiţi, dom’ profesor, nu-l prea înţelegempe domnul ministru, a şoptit unul dintre interlocutori. De pildă, ce înseamnă«bronietransportior», «dot», «pulemiotnoie gnezdo»?” „Probabil – autoblindat,cazemată, cuib de mitralieră” – am tradus eu.Am spus deja mai sus că restituirea veşmântului firesc al limbii române– alfabetului latin – a fost interpretată de intelectualii şi patrioţii dinRepublica Moldova şi România, ca şi de noi, romaniştii, ca un pas decisivpe calea eliberării de dictatul cultural sovietic. S-a aflat că, de fapt, cătuşeleterminologice sunt mult mai tari decât lanţurile ortografice!În iulie ’95, am avut prilejul să particip la Conferinţa ştiinţifică dinlocalul Parlamentului Republicii Moldova, intitulată „Limba română estenumele corect al limbii noastre”, aşadar o conferinţă privind denumireacorectă a limbii de stat din Republica Moldova 1 . Spre surprinderea mea,organizatorii conferinţei m-au rugat să vorbesc... ruseşte (?!). Deoarece,chipurile, dacă, în calitatea mea de profesor din Sankt Petersburg, aşvorbi româneşte, parlamentarii pur şi simplu nu vor înţelege nici situaţiaca atare, dar nici ceea ce le voi spune! De fapt, motivul adevărat, intuiameu, consta în faptul că ei „nu prea” cunoşteau limba română literară. Cutoate acestea, şi eu, venit de la Sankt Petersburg, precum şi profesorulStanislav Semcinski (care s-a stins din viaţă în 2001), sosit de la Kiev,am vorbit româneşte. Au încercat să facă acelaşi lucru şi deputaţii, darpână la urmă tot în ruseşte au spus ce aveau de spus 2 !Rezumând, aş vrea să subliniez încă o dată că situaţia lingvistică din