PDF - Limba Romana

96visticii moderne, să numim câmpuriletrieriene „lexico-semantice” şinu „semantice” sau „conceptuale”,acestea deosebindu-se de grupullexico-semantic prin faptul că membriicâmpului se reunesc pe bazaprincipiului extraglotic, iar cei dingrupul lexico-semantic – pe bazaprincipiului glotic [8]. Această problemăeste pusă în discuţie şi delingviştii D. N. Şmelev [9] şi S. Berejan,care menţionează: „поляотличаются от так называемыхтематических словарных группи лексико-семантических группвыделяемых в лексическом составемногими исследователями,тем, что объединение слов в нихосновывается на чисто языковыхсвязей, в то время как в упомянутыхгруппах слова объединяютсяна основе внеязыковых связях,на базе классификации самихпредметов и явлений действительности”[10].Nu putem afirma totuşi căaceste principii reprezintă un criteriuacceptat fără rezerve de toţi cercetătorii.Lingvistul G. S. Şcjur vorbeştedespre principiul invariantei şial funcţiei, accentuând importanţafenomenului de interacţiune reciprocădintre elementele câmpului,fenomen care nu este caracteristicmembrilor unui grup lexico-semantic[11].Un alt criteriu de diferenţiere acâmpului lexico-semantic de grupullexico-semantic este tipul de relaţiiîntre elementele structurii lexicale:relaţiile de comutare şi substituţie.Şi în acest caz părerile sunt împărţite.A. A. Zalevskaja consideră comutareaun tip de relaţii caracteristicunui câmp lexico-semantic. În ceeace priveşte grupul lexico-semanticsau grupul de sinonime, elementeleacestor structuri s-ar afla, conformlimba Românăcercetătoarei, în relaţii de comutareşi substituţie [12]. Investigândun şir de structuri lexicale din vocabularullimbii române contemporane,în mod special câmpuri lexico-semantice,A. Bidu-Vrănceanuşi N. Forăscu consideră comutareaşi substituţia tipuri de relaţii caracteristicecâmpului, şi nu grupuluilexico-semantic [13].Dacă ne referim la caracteristicileşi la structura câmpului lexico-semantic,acesta este constituitconform unor principii generale,cum ar fi: a) reunirea membrilor pebaza unor proprietăţi semantice comunereprezentate de un număr deseme, b) diferenţierea semantică aunor termeni faţă de alţii din aceeaşiparadigmă, realizată prin seme variabileşi c) relaţia paradigmatică deexcludere reciprocă dintr-un contexta termenilor unei clase sau paradigme,reprezentând nişte ansambluriparadigmatice mai largi şi mai puţinrigide în raport cu clasele sinonimelor,antonimelor etc. [14]. Delimitareacâmpurilor prezintă atât interesteoretic, cât şi unul practic, deoarecestructura vocabularului nu poatefi cunoscută integral. Din cercetărilesemantice moderne rezultă că numărultermenilor dintr-un câmp variazăde la câteva zeci până la sutede cuvinte. Cantitatea materialuluilexical poate crea unele problemede cercetare care ţin de aspectulstabilirii relaţiilor semantice. Se impune,astfel, principiul practic al reducerilorulterioare succesive, atâtdin punct de vedere cantitativ, câtşi din punct de vedere calitativ. Prinurmare, se pune problema dacă uncâmp reprezintă o singură sau maimulte paradigme.Interpretarea câmpului ca paradigmăde către lingvistul E. Coşeriu[15] a reprezentat o etapă