PDF - Limba Romana

90Mihai MIHĂILEANUCONSIDERAŢIIPRIVINDMODUL PREZUMTIVÎN LIMBA ROMÂNĂProblema prezumtivului estediscutată în contradictoriu în literaturade specialitate. În prezent, seconstată o întrebuinţare mai redusăa prezumtivului, atât în limba scrisă,cât şi în limba vorbită.În manualele de limba românăsunt prezentate numai patru moduripersonale şi predicative (indicativ,conjunctiv, condiţional-optativ şi imperativ),fără să se facă însă referirela acele forme de prezumtiv care,după unii specialişti, ar putea fi incluseîn cadrul celor patru moduri.Astfel, în Gramatica română,H. Tiktin [1] intuieşte şi menţioneazăunele forme ale prezumtivului, pecare le asociază altor moduri şi timpuri.După ce sunt prezentate uneletimpuri compuse, autorul afirmă că,în afara acestora, mai există şi altele,printre care şi cele formate cugerunziu (timpurile perifrastice), deexemplu „…nu sciu ce va fi gândindacest om de tine, că-l tot urmăresci”(viitor perifrastic) [2].Apariţia articolului Prezumtivul,publicat de Elena Slave [3], a constituitînceputul discuţiilor mai intenseîn legătură cu prezumtivul. Referindu-sela formele speciale, constituitepe baza gerunziului verbului deconjugat, care se găsesc la indicativ,limba Românăcondiţional-optativ şi conjunctiv, ElenaSlave consideră că „…se poatevorbi nu numai de un mod prezumtiv,ci şi de o tendinţă către o conjugareaparte” [4].Făcând analogie cu conjugareaperifrastică activă din limbalatină, Elena Slave propune ca prezumtivulsă fie considerat nu mod,ci conjugare prezumtivă, formatădin gerunziul sau participiul trecut alverbului de conjugat şi auxiliarul afi. Autoarea defineşte această conjugareaparte astfel: „Conjugareaprezumtivă arată o presupunere, oîndoială, care se referă fie la verb,fie la altă parte a propoziţiei” [5].În lucrarea sa, Gramatica pentrutoţi [6], Mioara Avram, în paragrafuldestinat modurilor, include şiprezumtivul în rândul modurilor personaleşi predicative, alături de indicativ,conjunctiv, condiţional-optativşi imperativ.În opinia autoarei, forme specificeprezumtivului sunt doar celeconstruite cu ajutorul viitorului indicatival auxiliarului a fi. El are douătimpuri: prezent (compus din viitorulindicativ al auxiliarului a fi şi din gerunziulverbului de conjugat) şi perfect(compus din viitorul indicativ alauxiliarului a fi şi din participiul invariabilal verbului de conjugat).Indiferent dacă sunt incluse încadrul celor patru moduri personaleşi predicative sau sunt considerateconjugare prezumtivă ori un modpersonal şi predicativ de sine stătător,aceste construcţii sunt o realitatea limbii, de care trebuie să seţină seama.Faptul că în manualele şcolarenu se aminteşte nimic despre acesteforme verbale creează dificultăţi în