PDF - Limba Romana

56limba Românăte aspecte ale lingvisticii integraleîn Italia, în special în dicţionarelede lingvistică. Autorii precizeazăcă modelul clasic curent al varietăţiilingvistice, mai ales în practicaştiinţifică europeană, i se datoreazălui E. Coşeriu, care a elaborat otaxonomie formată dintr-un numărelevat de concepte ce îşi păstreazăîn continuare valoarea lor euristică,alcătuind totodată un microsistemstructurat şi coerent. Este vorbanu doar de parametrii esenţiali aivarietăţii – diatopie / sintopie; diastratie/ sinstratie; diafazie / sinfazie–, ci şi de distincţii precumlimbă istorică / limbă funcţională,arhitectura / structura limbii etc. Îngeneral, referinţe la concepţia şiterminologia coşeriană se găsesc întoate dicţionarele. Astfel, dicţionareleitaliene de lingvistică, inclusivcele explicative, cum este GrandeDizionario Italiano dell’uso al luiT. De Mauro (Torino, 1999) – careconţine termenii diatopic / diatopie,diastratic / diastratie, diafazic / diafazie– glosează concepte-cheie aleteoriei lui Coşeriu. În Dizionario dilinguistica, editat de G. R. Cardona(Roma, 1988), arhitectura limbiieste definită astfel: „În viziunealui Coseriu arhitectura reprezintăansamblul raporturilor pe care lecomportă multiplicitatea tehnicilorde discurs coexistente într-o limbă”.Iar limba funcţională este circumscrisăîn felul următor: „PentruCoseriu limba funcţională este tehnicăa discursului care nu prezintăvarietate geografică, de strat socialsau de registru de limbă” (p. 66).În ceea ce priveşte conceptul denormă, Cardona menţionează cănorma, în metalimbajul lui Coşeriu,se inserează între cei doi termeniai dihotomiei saussuriene limbă /vorbire, ca mijloc al realizării lingvisticeacceptate într-o comunitate.De altfel, norma este înregistratăşi în Dizionario di linguistica e difilologia, metrica, retorica al luiBeccaria (Torino, 1994), precum şiîn Breve dizionario di linguistica,Casadei (Roma, 2001).R. Bombi şi V. Orioles precizeazăcă şi alţi termeni ai concepţieilui E. Coşeriu, inclusiv cei careţin de lexicologie şi semantică, aucapacitatea de a se aminti reciproc.Bunăoară, acelaşi G. R. Cardonaglosează tehnica liberă a discursuluişi discursul repetat: „tehnicaliberă a discursului este un termenutilizat în metalimbajul lui Coşeriupentru a indica elemente şi procedeedisponibile într-o limbă la unmoment dat şi care prezintă diferenţediatopice, diastratice, diafazice.Acest concept intră în opoziţie cudiscursul repetat : „tot ceea ce întrotradiţie lingvistică apare în formăfixă şi cristalizată (expresii idiomatice,proverbe, citate)”; în practicametalingvistică a lui Coşeriu termence „reia fragmente de texte, lungisau scurte, folosindu-le ca atare”(p. 68).Concluzia celor doi autori estecă, deşi conceptele care au avut ceamai mare rezonanţă sunt cele referitoarela dimensiunile varietăţii, eledevenind indispensabile pentru oricecercetător –, în lingvistica italiană secunosc toate distincţiile metodologicestabilite de E. Coşeriu.Asumându-şi conceptul coşeriande normă, Emilia Calaresu (Le„violazioni” della norma. Percorsiaperti dalle riflessioni teorichedi Eugenio Coseriu) îl aplică la fenomeneconcrete ale limbii italienecontemporane, în special la tipul devarietate numit scripturalitate / oralitate.Remarcând două perspectiveasupra normei lingvistice – norma